Declarații de presă susținute de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, înaintea participării la reuniunea Consiliului European

10:00 | 18 Octombrie 2019

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut vineri, 18 octombrie a.c., la Bruxelles, Regatul Belgiei, declarații de presă, înaintea participării la reuniunea Consiliului European.

 

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarațiilor de presă:

Jurnalist: Bună dimineața, domnule Președinte!

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Bună dimineața! Ieri am avut, după cum se știe, discuții mai lungi, dar vestea foarte bună legată de ce am discutat ieri este că am ajuns la un acord pe Brexit, pe înțelegerea discutată, din punctul nostru de vedere, al Consiliului European, nu sunt probleme cu textul la care am ajuns. Sigur, urmează probabil mâine să aflăm opinia Parlamentului Britanic și, dacă există un acord și de acea parte, putem să facem pașii următor.

Jurnalist: Sunt suficient de protejați cetățenii români din Marea Britanie? 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Dacă se rămâne pe acest acord sunt foarte bine protejați și acest lucru l-am spus de la început. Oricum, Brexit cu acord este de departe cea mai bună variantă.

Jurnalist: Ne-ați spus ieri în declarația pe care ați făcut-o aici că vă veți întâlni cu doamna Ursula von der Leyen și veți cere o amânare pentru România. V-ați văzut? I-ați cerut? Ce a spus?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Ceea ce s-a și întâmplat. Sigur, ne-am întâlnit, am discutat despre desemnarea Comisarului. Doamna președinte-desemnat von der Leyen este foarte îngrijorată pentru situația care s-a creat. Avem un guvern interimar care nu va nominaliza un comisar. Comisia se grăbește, chit că acum avem o amânare de o lună de zile – nu din cauza României, din alte motive. Dar situația este una complicată și sper să găsim soluții.

Jurnalist: Președinta Comisiei Europene este dispusă să aștepte, și cât, având în vedere că există un termen limită despre care se vorbește aici?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Ar fi total nepotrivit și ar fi o eroare gravă din partea României să se oprească întregul demers din cauza noastră. Când revin în țară o să încep câteva discuții, să căutăm o soluție.

Jurnalist: Ce soluții aveți?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Când revin în țară o să încep câteva discuții, să căutăm o soluție.

Jurnalist: Cu Președintele Franței...

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cu Președintele Macron am avut o discuție foarte bună. În primul rând, am ținut să-i mulțumesc pentru implicarea deosebită și de succes în procedura de desemnare și alegere a procurorului european, doamna Kövesi, și am discutat pe marginea formării Comisiei. Știți, și Franța are un parcurs mai complicat. A fost un schimb de opinii, dar o discuție foarte bună.

Jurnalist: Ce reprezintă pentru România desemnarea doamnei Kövesi procuror șef?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este foarte importantă. Este o reușită care este, evident, și pentru doamna Kövesi semnificativă, dar este și pentru România semnificativă. Un procuror din România este șef peste noua instituție europeană, deci acum avem o persoană care conduce o instituție europeană.

Jurnalist: Domnia sa este aici, în Bruxelles? V-ați văzut cu dânsa?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu ne-am văzut.

Jurnalist: Vor mai fi reluate astăzi discuțiile pe pachetul de extindere privind Macedonia și Albania? Macedonia de Nord și Albania, având în vedere că aseară....

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aseară nu am reușit să ajungem la o concluzie comună, asta nu înseamnă că nu va avea loc un început de discuție cu ei, dar nu astăzi și nu mâine. Este o situație care, sigur, va trebui discutată în profunzime cu Macedonia de Nord și cu Albania și există posibilitatea să se mai discute astăzi pe subiect. Această decizie este la Președintele Tusk.

Jurnalist: Ce fel de comisar ar trebui de fapt România să trimită? Puteți face un profil?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aici și acum, nu. Dar este clar că avem nevoie de o persoană integră, o persoană care are cunoștințele necesare pentru a umple poziția de comisar european, o persoană care, sigur, ar reprezenta într-un fel și România în Comisie, într-un sens pozitiv. Adică, noi avem oameni competenți, avem profesioniști, haideți să îi selectăm și să îi trimitem la Bruxelles.

Jurnalist: Mai stă în picioare principiul echilibrului de gen în acest context?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, doamna Președinte-ales von der Leyen a subliniat și la discuția pe care am aut-o ieri că își dorește foarte mult ca România să desemneze o doamnă pentru poziția de comisar pe Transporturi.

Jurnalist: Luminița Odobescu a fost vehiculată în acest context. Este o variantă? A fost discutată?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu am intrat în discuții pe nume. Nici nu este cazul să intrăm aici, în această discuție. Discuția trebuie făcută mai întâi acasă, la București.

Jurnalist: Cu Președintele francez ați discutat cumva de o coordonare a României și a Franței, având în vedere că trebuie să facă noi propuneri de comisar european, de vreun calendar, de exemplu?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu, nu am discutat despre un calendar, a fost o discuție...

Jurnalist: Este dispusă doamna von der Leyen să aștepte până România, Franța și Ungaria să...

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu am discutat despre un deadline, dar rugămintea a fost să încercăm să accelerăm procedura.

Jurnalist: A fost o rugăminte sau un demand, ca să zic așa? Pentru că domnia sa asta a scris pe Twitter.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: O rugăminte.

Jurnalist: What do you think should be the size of the European budget?/ Care credeți că ar trebui să fie dimensiunea bugetului european?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: An appropriate one. / Una corespunzătoare. Thank you! / Vă mulțumesc!