Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, adresat Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la înființarea Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”
08 august 2019
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 8 august a.c., un mesaj în cadrul Adunării festive aniversare de sărbătorire a 100 de ani de la înființarea Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, organizate de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”. Mesajul a fost prezentat de către domnul Constantin Ionescu, Consilier de Stat - Departamentul Securităţii Naţionale, Directorul Oficiului Informaţii Integrate.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
„Asociația Națională Cultul Eroilor «Regina Maria» este succesoarea și continuatoarea de drept a Societății «Mormintele Eroilor Căzuți în Război», de la a cărei înființare sărbătorim astăzi o sută de ani.
De-a lungul acestui secol de activitate, membrii Asociației dumneavoastră au rămas permanent dedicați valorilor și simbolurilor noastre naționale și au depus toate eforturile pentru conservarea relicvelor de război, pentru ridicarea de monumente comemorative și pentru îngrijirea cimitirelor și mormintelor eroilor noștri. O altă componentă importantă a activității Asociației o reprezintă organizarea de acțiuni educative în cadrul comunităților pentru a păstra vie memoria eroilor noștri, mai ales în rândul tinerei generații.
Este datoria noastră, a tuturor, să ne amintim cu respect, recunoștință și admirație de eroii cunoscuți sau anonimi ai națiunii noastre, pe a căror jertfă supremă s-a clădit independența, suveranitatea și unitatea României. Instituțiile statului au obligația de a menține trează conștiința identității noastre naționale în rândul tuturor românilor.
Cu atât mai meritorie este activitatea dumneavoastră, cu cât se bazează în exclusivitate pe voluntariat și pe contribuții benevole și donații.
Membrii Asociației dumneavoastră sunt oameni responsabili, cu un pronunțat spirit civic și patriotic, care-și iubesc și respectă țara, istoria, tradițiile și eroii.
Acum, la împlinirea unui secol de existență a Asociației Naționale Cultul Eroilor «Regina Maria», îi felicit pe toți voluntarii care își dedică timpul și contribuie la menținerea cultului eroilor noștri și la îngrijirea mormintelor acestora și a operelor comemorative de război.
La mulți ani!”