Lansarea instrumentului de consultare online din cadrul Dezbaterii Naţionale pentru Educaţie şi Cercetare – România Educată

10 iunie 2016

Administraţia Prezidenţială, prin Departamentul Educaţie şi Cercetare, a lansat vineri, 28 mai a.c., consultarea online din cadrul Dezbaterii Naţionale pentru Educaţie şi Cercetare – România Educată, disponibilă pe site-ul www.romaniaeducata.eu.

Consultarea exploratorie este menită să identifice posibile soluții de adaptare a educaţiei şi cercetării româneşti la tendinţele naţionale şi globale la orizontul anului 2030, în scopul de a fundamenta viziunea și obiectivele de țară (2018 - 2030).

„România educată” este proiectul național al Președintelui României care reprezintă începutul reașezării societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazată pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate.

În acest sens, în perioada 2016-2018, Administrația Prezidențială derulează o amplă dezbatere publică privind educația și cercetarea din România, structurată în trei etape, care se vor concretiza prin conturarea unei viziuni şi obiective de ţară (2016 – 2017), prin realizarea unei strategii şi a unui plan operaţional (2017), respectiv prin elaborarea unui mix de politici publice, a unui model de guvernanță pentru sectorul educație și cercetare și, în măsura în care este necesară, susținerea unei eventuale reașezări normative (2018).

Întreg procesul de consultare este realizat cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi al Unităţii Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).

Mai multe informaţii despre Dezbaterea Naţională pentru Educaţie şi Cercetare pot fi găsite pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, în secţiunea „România Educată”, sau la adresa de email contact@romaniaeducata.eu.