„Analfabetismul funcțional în România” - a șaptea consultare regională din cadrul proiectului „România Educată”
03 noiembrie 2016
Luni, 7 noiembrie a.c., începând cu ora 09:30, va avea loc, la Cluj-Napoca, cea de-a șaptea consultare regională privind viziunea și obiectivele de țară în domeniul educației și cercetării (2018-2030), având ca temă „Analfabetismul funcțional în România”.
Demersul face parte din proiectul „România Educată”, desfășurat de Administrația Prezidențială și va reuni, preponderent din Regiunea de dezvoltare Nord-Vest, profesori, elevi, studenți și reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor non-guvernamentale și mediului de afaceri. Agenda evenimentului este disponibilă aici.
Analfabetismul funcțional se referă la capacitatea persoanei de a citi, de a scrie, de a înțelege și de a aplica în practică informațiile extrase din text, ceea ce îi permite funcționarea în societate, acasă, la școală și la locul de muncă. Reamintim că țara noastră ocupa locul 45 din 65 la testele PISA din 2012, ceea ce indică probleme serioase în ceea ce privește calitatea educației în sistemul de învățământ preuniversitar din România.
Dezbaterea regională privind „Analfabetismul funcțional în România” este organizată în parteneriat cu Centrul pentru Studiul Democrației din cadrul Universității Babeș-Bolyai, beneficiind de sprijinul instituțional al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, precum și de susținerea Asociaţiei Române de Literaţie și a Centrului de Evaluare și Analize Educaționale.