Primirea de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a Ministrului Afacerilor Externe al Republicii Polone, domnul Grzegorz Schetyna

02 Septembrie 2015 | Polonia

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit miercuri, 2 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni, pe Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Polone, domnul Grzegorz Schetyna. Oficialul polonez participă la ediţia din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

Discuţiile au vizat în mod deosebit consolidarea cooperării româno-polone, în linia Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări. Totodată, cei doi interlocutori au evidenţiat importanţa reuniunii statelor din flancul estic al NATO, din luna noiembrie, la Bucureşti, în pregătirea summit-ului NATO de la Varşovia din 2016.

În cadrul întrevederii, cei doi demnitari au avut şi un schimb de idei privind ultimele evoluţii din Ucraina şi Republica Moldova, precum şi asupra modalităţilor de soluţionare în cadrul Uniunii Europene a crizei migraţiei.