Președintele României, domnul Klaus Iohannis, salută semnarea Tratatului comercial între Uniunea Europeană și Canada (CETA)

30 Octombrie 2016 | Uniunea Europeană

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, salută semnarea astăzi, la Bruxelles, a Tratatului comercial între Uniunea Europeană și Canada (CETA), context care permite operaționalizarea acordului dintre România și Canada privind eliminarea deplină a vizelor pentru cetățenii români începând cu data de 1 decembrie 2017.

Președintele României consideră că impactul deciziilor luate va fi dublu benefic pentru cetățenii români. Pe de o parte, se elimină tratamentul diferit în comparație cu ceilalți cetățeni europeni în chestiunea circulației fără bariere pe teritoriul Canadei, pe de altă parte cetățenii români vor putea beneficia de efectele economice pozitive ale acestui acord de comerţ liber dintre Uniune și Canada.