Mesaj de condoleanțe transmis de Președintele României, Klaus Iohannis, în urma trecerii în eternitate a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

09 septembrie 2022 | Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 9 septembrie 2022, un mesaj de condoleanțe Majestății Sale Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în urma trecerii în eternitate a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a.

„În numele poporului român și al meu personal, doresc să transmit Majestății Voastre, întregii Familii Regale și poporului britanic condoleanțe și compasiune pentru dureroasa pierdere suferită.

Majestatea Sa Regina a fost un lider excepțional, care și-a servit patria cu devotament și responsabilitate desăvârșită, reprezentând un simbol al stabilității și un veritabil reper moral pentru întreaga lume. Cele șapte decade în slujba Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și a întregului Commonwealth rămân în istoria umanității drept un reper și inspirație pentru noi toți și generațiile viitoare.”, a transmis Președintele României Majestății Sale Regele Charles al III-lea.