Întrevederea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Președintele Parlamentului Irlandei, domnul Seán Barrett

02 Iunie 2015 | Irlanda

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit marţi, 2 iunie a.c. la Palatul Cotroceni, pe Președintele Parlamentului Irlandei, domnul Seán Barrett. 

Președintele României și Președintele Parlamentului Irlandei s-au declarat mulțumiți de buna cooperare între cele două ţări, atât în plan bilateral cât şi în cadrul Uniunii Europene, și au subliniat potenţialul deosebit pentru dezvoltarea în continuare a acesteia.

Cei doi interlocutori au avut şi un schimb de opinii asupra temelor de actualitate de pe agenda UE. Domnul Seán Barrett a evidenţiat, în context, disponibilitatea părţii irlandeze de a sprijini România în pregătirea preluării preşedinţiei rotative a Consiliului UE, în a doua parte a anului 2019.