Întrevederea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu ministrul federal al Apărării, doamna Ursula von der Leyen

04 Iunie 2015 | Germania

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit-o joi, 4 iunie a.c. la Palatul Cotroceni, pe doamna Ursula von der Leyen, ministrul federal al Apărării din Republica Federală Germania, aflată în vizită oficială în România, la invitaţia omologului său român.

Președintele României și ministrul german s-au declarat mulțumiți faţă de nivelul excelent al relaţiilor româno-germane, inclusiv la nivelul ministerelor Apărării și au reiterat interesul reciproc pentru aprofundarea acestora, atât în plan bilateral cât şi în cadrul Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, cu deosebire în contextul actual european şi internaţional.

Cei doi interlocutori au avut şi un schimb de opinii asupra temelor de actualitate de pe agenda UE, cu accent pe evoluţiile din vecinătatea estică. De ambele părţi a fost exprimată preocuparea faţă de situaţia din Ucraina, subliniindu-se necesitatea implementării acordurilor de la Minsk şi importanţa deosebită a unităţii de acţiune la nivel UE în eforturile vizând rezolvarea acestei crize.