Întâlnirea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu reprezentanții unor companii multinaționale americane, în cadrul evenimentului „American Romanian Investors Dialogue”

25 Septembrie 2015 | Statele Unite ale Americii

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut vineri, 25 septembrie a.c., la New York – Statele Unite ale Americii, o întrevedere cu reprezentanţii unor companii multinaţionale americane prezente sau care doresc să investească în România, printre care: MetLife, Johnson & Johnson, Chevron, ExxonMobil, Cargill, Timken Warburg Pincus ş.a. Companiile care au participat la acest eveniment vor putea aduce în România mai multe investiții directe, care să contribuie la transferul de tehnologie și să creeze mai multe locuri de muncă. 

Tematica discuţiilor s-a axat pe valorificarea potenţialului real al cooperării economice dintre România şi Statele Unite ale Americii, investițiile americane ca instrument de modernizare economică, independenţa energetică şi rolul ei ca vector esențial al competitivității economice a României, precum şi Cadrul de cooperare ca element important al Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP).

Președintele Klaus Iohannis a reiterat prioritatea României de a atrage investiții străine, unul dintre obiectivele principale ale țării noastre fiind eliminarea constrângerilor care afectează libertatea economică și reprezintă impedimente pentru investitori. În acest sens, Președintele României a subliniat necesitatea implementării unui ghid de bune practici, având la bază prevederi din legislația americană privind combaterea actelor de corupție din societatea economică. 

Întrevederea de astăzi a fost organizată de American-Romanian Business Council, o organizație non-profit care promovează relațiile comerciale dintre Statele Unite ale Americii și România.