Declarații de presă susținute de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, înaintea participării la reuniunea Consiliului European
14:40 | 13 decembrie 2018 | Uniunea Europeană
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut joi, 13 decembrie a.c., la Bruxelles (Regatul Belgiei), declarații de presă înaintea participării la reuniunea Consiliului European.
Vă prezentăm în continuare transcrierea declarațiilor de presă:
Jurnalist: Știm că aveți o întâlnire cu domnul Donald Tusk. Cu ce mesaj veți merge la întâlnire?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am chiar mai multe întâlniri. Am în aceste două zile întâlniri cu lideri europeni, întâlniri foarte importante. Tema principală, evident, este Președinția Consiliului Uniunii Europene, pe care o preluăm de la 1 ianuarie, dar avem și alte teme extrem de importante. Avem dosare grele, care cad în Președinția noastră – este Brexit, despre care am vorbit adineauri cu câțiva colegi de-ai dumneavoastră, este Cadrul Financiar Multianual, este migrația și este Summitul de la Sibiu, pe care vrem să îl pregătim foarte bine, fiindcă el se va desfășura chiar înainte de alegerile europene, și alegerile europene sunt specificitate a Președinției noastre care face ca lucrurile să meargă într-un fel mai orientat spre alegeri decât altădată, evident.
Jurnalist: Cu două săptămâni înainte de preluarea Președinției, România este pregătită pentru acest mandat?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Noi suntem pregătiți. Întotdeauna este loc de mai bine, dar vreau să vă spun foarte sincer că, după anumite sincope, care au existat și pe care și eu le-am subliniat la vremea respectivă, pregătirile sunt într-o fază avansată. Chiar înainte să vin aici, la sediul Consiliului, am avut o discuție pe această temă și cu domnul ministru-delegat pentru afaceri europene, și cu doamna ambasador Odobescu, și cu alți colegi. Lucrurile se mișcă și cred că asta este o veste bună, și pentru români, poate, dar cred că pentru partenerii noștri europeni. Chiar dacă avem în intern abordări dificile în unele zone, pe Președinție suntem rezonabil de bine pregătiți și vom duce lucrurile la bun sfârșit.
Jurnalist: Ați spus că veți avea întâlniri cu mai mulți lideri. Veți avea și o întâlnire cu doamna Cancelar Angela Merkel, în condițiile în care au existat informații cu privire la așa-anumite intervenții referitor la mutarea ambasadei României din Israel?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, intenționez să am o întâlnire cu doamna Cancelar Merkel, dar această chestiune, a ambasadei, nu am discutat-o noi doi niciodată și cred că nici nu avem de gând să o discutăm. Nu este o temă care ne privește în bilateral. Nu știu de unde a apărut această informație, dar pot să vă spun foarte clar: nu a existat între noi doi nicio discuție pe această temă.
Jurnalist: Cum vi s-a părut discursul doamnei Premier Dăncilă, din Parlament, în care a îndemnat la cooperare, consens și bun simț?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Acest discurs de consens și pace mondială devine un discurs constant al doamnei Prim-ministru. Drăguț.
Jurnalist: Ne puteți spune motivele pentru care a fost suspendată ședința CSAT?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aș putea să vi le spun, dar nu cred că la Bruxelles este locul cel mai potrivit. Însă pot să vă spun că acea suspendare am făcut-o de comun acord. Deci, nu a fost o suspendare ostilă, ci am convenit să reluăm discuțiile la o dată ulterioară.
Jurnalist: Și privind intenția Guvernului de emite o Ordonanță de urgență pe articolele constituționale din modificările la codurile penale?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta, pur și simplu, nu se poate. S-a mai încercat, există practica Curții Constituționale, care a declarat astfel de încercări pur și simplu neconstituționale. Guvernul nu poate legifera prin ordonanță pe o speță care este în procedură uzuală în Parlament. Este foarte simplă explicația. Deci, nu se poate.
Mulțumesc!