Declaraţia de presă comună a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, și a Președintelui Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti

17:00 | 24 Februarie 2015 | Republica Moldova

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, s-a întâlnit marţi, 24 februarie a.c., la Chișinău (Republica Moldova), cu Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti. La finalul convorbirilor, cei doi oficiali au susţinut o declaraţie de presă comună.

Vă prezentăm în continuare textul declaraţiei:


Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti:  Bună ziua, Excelenţa Voastră, domnule Președinte Klaus Iohannis, doamnelor și domnilor. Îi mulţumesc domnului Președinte Iohannis pentru această vizită în Republica Moldova, vizită care întărește relaţiile speciale dintre ţările noastre și asigură continuitate tuturor proiectelor comune. Discuţia noastră a cuprins trei subiecte majore: relaţia bilaterală, integrarea europeană a Republicii Moldova și situaţia regională. În plan politic avem o deplină înţelegere asupra subiectelor de interes comun și asupra evenimentelor politice din ultima perioadă de timp. Pe dimensiunea bilaterală avem în desfășurare numeroase proiecte de infrastructură în sistemul energetic, cel de transport, în educaţie, medicină, etc. Sunt proiecte vitale pentru Republica Moldova și, cu sprijinul preţios al României, ele se concretizează. I-am spus domnului Președinte că îmi doresc ca în Republica Moldova să vină mai multe investiţii românești în toate domeniile, inclusiv în audiovizual. Am convenit asupra intensificării schimburilor culturale și educaţionale, care ajută la apropierea oamenilor de pe cele două maluri ale Prutului și oferă premisele necesare pentru colaborările ulterioare.

Pe subiectul al doilea, l-am asigurat pe domnul Președinte că Republica Moldova rămâne ferm angajată pe calea integrării europene. În particular, aceasta înseamnă aplicarea reformelor prevăzute de Acordul de asociere cu accentul pe justiţie, lupta anticorupţie și dezvoltarea economică. Mizăm în continuare pe experienţa preţioasă pe care o deţine România, în calitatea sa de stat membru al UE, în implementarea aquis-ului comunitar, conţinutul căruia se regăsește în mare parte în Acordul de ascociere pe care l-am încheiat cu UE. Cu sprijinul României și al altor state membre ale Uniunii Europene, dorim realizarea unui spectru larg de obiective sectoriale, care să contribuie la integrarea Republicii Moldova în piaţa internă a Uniunii Europene.

Am discutat pe larg despre criza din Ucraina și i-am dezvăluit domnului Președinte Iohannis viziunea Republicii Moldova asupra a ceea ce se întâmplă în regiunea din care facem parte. Mesajul nostru rămâne același: de solidaritate și sprijin pentru eforturile întreprinse cu participarea partenerilor internaţionali vizând identificarea unei soluţii politice pașnice a crizei, fără ingerinţe externe, cu respectarea principiilor suveranităţii și integrităţii teritoriale a Ucrainei. Îi mulţumesc încă o dată domnului Președinte Iohannis pentru această vizită și pentru tot ce face România pentru Republica Moldova.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Domnule Președinte Nicolae Timofti, în primul rând mulţumesc pentru invitaţia pe care mi-aţi adresat-o de a vizita Republica Moldova. Spun cu toată deschiderea, cu toată sinceritatea că mă bucur că sunt astăzi aici la dumneavoastră în Chișinău. Este o vizită pe care am așteptat-o cu foarte mult interes și cu siguranţă știţi, ne-am dori ca această vizită să fie prima mea vizită în afara României, după preluarea mandatului de Președinte al României pentru da un semnal clar, însă am considerat că este oportun și m-am sfătuit în această chestiune cu domnul Președinte Timofti să dau curs invitaţiei, după ce există un guvern validat în Republica Moldova. Această condiţie fiind acum îndeplinită, iată că am venit.

Există, în România, dar și în rândul partenerilor noștri europeni, așteptări și speranţe mari privind Republica Moldova, în consens cu votul proeuropean exprimat în noiembrie 2014. Vreau să îi asigur pe toţi cetăţenii moldoveni, dar și pe toţi cetăţenii români care urmăresc cu foarte multă atenţie acest subiect, că România va face tot ceea ce este posibil pentru a sprijini Republica Moldova pe drumul său european și democratic. L-am asigurat pe domnul Președinte Timofti că România rămâne angajată pentru dezvoltarea dialogului politic și a cooperării concrete cu Republica Moldova. Urmează să am o întâlnire și cu domnul premier, în cadrul căreia voi transmite aceleași mesaje de susţinere a eforturilor autorităţilor de la Chișinău în direcţia consolidării concrete a parcursului proeuropean și a aprofundării reformelor interne. Eu cred că responsabilitatea asigurării acestei direcţii revine tuturor forţelor care au dat votul pentru învestirea Cabinetului, în sensul asigurării unei guvernări eficiente, stabile, care să ţină cont și să respecte mesajele date de cetăţeni la alegerile din noiembrie 2014.

Am discutat cu domnul Președinte despre beneficiile incontestabile ale integrării europene. Doar integrarea europeană reprezintă garanţia unui viitor prosper, în siguranţă și demnitate pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova. Acest lucru este demonstrat, fără putinţă de tăgadă, de chiar exemplul României și al celorlalte state central și est europene devenite deja membre ale UE. Am fost amândoi de acord că priorităţile care apropie Republica Moldova de acest moment ţin de continuarea reformelor în domenii cu impact asupra vieţii cetăţenilor: economia, sectorul financiar, justiţia, lupta împotriva corupţiei. Implementarea măsurilor de convergenţă și de modernizare din Acordul de Asociere cu UE reprezintă pașii concreţi care pot demonstra determinarea elitelor politice de la Chișinău. Avem încredere în capacitatea elitei politice a Republicii Moldova de a gestiona cu maturitate și înţelepciune sarcina guvernării. Suntem hotărâţi să mergem pe acest drum, la capătul căruia se află împlinirea idealurilor europene ale cetăţenilor Republicii Moldova.

Bineînteles, am discutat și despre situaţia de securitate de la graniţele României și ale Republicii Moldova. Ne-am exprimat îngrijorarea faţă de implicaţiile pe care evoluţiile din Ucraina le pot avea în ce privește stabilitatea Republicii Moldova. Priorităţile noastre, în plan regional, vizează două repere esenţiale: stabilitate și parcurs european. Dorim extinderea spaţiului de prosperitate, democraţie și stabilitate în vecinătatea noastră imediată. Vedem România drept o ancoră de stabilitate în regiune și un partener solid al statelor vecine - Republica Moldova și Ucraina - în calea lor spre Europa. Sperăm ca toţi cetăţenii Republicii Moldova să vadă la rândul lor în România un partener de încredere, loial și de lungă durată. Vă mulţumesc!

Întrebare: Domnule Președinte, mâine veţi avea întâlniri cu liderii partidelor europene din Chișinău, din care doar două fac parte din coaliţia de guvernare. Speraţi să intre și Partidul Liberal în coaliţie în curând?


Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Pentru mine este important acum, după ce toată lumea a scăpat de presiunea formării Guvernului, să aflu care sunt gândurile de perspectivă, care sunt strategiile, care sunt, practic, căile prin care se dorește implementarea drumului european. Pentru aceste lucruri am dorit să am discuţii cu liderii partidelor proeuropene care toţi s-au prezentat în alegeri cu promisiunea drumului european. Vreau să discutăm, vreau să aud de la domniile lor cum se va pune acest lucru în practică, cum văd ei sprijinul României, ce putem noi să facem ca să sprijinim Republica Moldova.

Întrebare: Şi, cu permisiunea dumneavoastră, una și pentru domnul Președinte Timofti. Cum ar putea veni investitori români în audiovizual în Republica Moldova, cum v-aţi exprimat speranţa, având în vedere, totuși, concurenţa neloială a televiziunilor ruse care emit aici, în Republica Moldova, televiziuni sprijinite deseori direct de Kremlin, în timp ce majoritatea televiziunilor sau radiourilor românești sunt independente de stat? Vă mulţumesc.

Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti: Am spus că am discutat numai problema ca noi să găsim acele posibilităţi și căi ca să dăm, să atragem posturile de televiziune și radio românești la noi, în Republica Moldova. Să dăm posibilitatea să funcţioneze așa cum funcţionează posturile de televiziune rusești, la noi pe teritoriu. Şi aici, de-acum vor intra în funcţie calităţile de concurenţă ale participanţilor, ale celor care vin aici să investească. De aceea, eu văd așa, cu simplitate: numai dacă vom crea un spaţiu legal, respectiv, și posibilitatea ca aceste posturi să funcţioneze, aș spune eu, nu după bunul său plac, dar după programele care vor fi interesate pentru ascultători și spectatori.

Întrebare: În condiţiile în care avem aici, la Chișinău, un guvern minoritar, dependent de voturile comuniștilor, vreau să vă întreb: cum am putea avea în Republica Moldova o justiţie asemănătoare celei de peste Prut, cu instituţii, precum DNA-ul românesc, și cât de importantă este voinţa politică pentru a combate corupţia și pentru a reforma justiţia?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este nevoie de două lucruri: de voinţa populară și de voinţa politică. Şi atunci aceste lucruri se pot rezolva. Sigur, poate să sune foarte superficial treaba cu voinţa populară, dar să știţi că, dacă electoratul își dorește o reformare, o îmbunătăţire a clasei politice și am avut foarte multe situaţii când electoratul s-a exprimat foarte clar - de exemplu în noiembrie anul trecut, când am avut noi alegeri - atunci o să vedeţi că, dintr-o dată, politicienii înţeleg că ceva trebuie schimbat în abordare. Asta la voinţa populară. Evident că trebuie să existe voinţă politică pentru schimbare, mai ales în domeniul combaterii corupţiei, independenţei justiţiei, consolidării statului de drept, este nevoie de foarte multă voinţă politică, fiindcă oricât de mult și-ar dori oamenii și oricât ar vota pentru ceva de pus în practică, aceste lucruri trebuie puse în practică totuși de politicieni. Eu cred că este un drum greu. Pe de altă parte sunt convins că este singurul drum care merită parcurs pentru a schimba profund ţara, pentru a crea condiţii foarte bune pentru toată lumea, pentru a elimina corupţia care, până la urmă, indiferent cum este văzută și cum este definită atentează la bunăstarea oamenilor simpli. Aceste lucruri se pot face. În România am dovedit că acești pași se pot face, am avut sprijin foarte consistent de la parteneri europeni. Vă recomand să-i obligaţi pe politicienii dumneavoastră să facă aceleași lucruri. Mulţumesc!