Declarația de presă comună a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Secretarul General al Consiliului Europei, domnul Thorbjørn Jagland

16:00 | 24 Ianuarie 2017 | Uniunea Europeană

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut marţi, 24 ianuarie a.c., o declarație de presă comună cu Secretarul General al Consiliului Europei, domnul Thorbjørn Jagland, la sediul Consiliului Europei (Strasbourg).

 

Vă prezentăm în continuare intervenția Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, din cadrul declaraţiei de presă:

 „Vă mulţumesc foarte mult, domnule Secretar General!

Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu aici, astăzi şi mâine, într-o vizită oficială la Consiliul Europei.

Am avut ocazia să port o discuție substanțială cu Secretarul General Jagland. Datorită eforturilor domnului Jagland, Consiliul Europei este, în prezent, un organism mai relevant și mai vizibil din punct de vedere politic în arhitectura instituțională europeană.

După cum am menţionat şi în cadrul discuţiei noastre, doresc să reiterez aprecierea mea profundă pentru excelenta cooperare pe care România a avut-o cu Consiliul Europei, de-a lungul celor 24 de ani de la aderarea noastră.

Am discutat despre multe subiecte importante, mai ales despre cum putem să intensificăm cooperarea noastră concretă. România este un susținător fervent al valorilor Consiliului Europei, cu precădere al celor privind statul de drept, valori care sunt câteodată supuse unor provocări în unele state membre.

Astfel, mi-am exprimat părerea că este nevoie, mai mult decât oricând, să sprijinim – la cel mai înalt nivel – standardele și valorile Consiliului Europei.

Din acest motiv, împreună cu domnul Secretar General, vom inaugura, sub patronaj comun, pe 6 aprilie, la București, o Conferință Internațională, organizată în colaborare cu Comisia de la Veneția, pe tema Rolul Majorității și al Opoziției într-o Societate Democratică veritabilă.

Este inițiativa Secretarului General Jagland, care a solicitat Comisiei de la Veneția să elaboreze un set de linii directoare cu privire la această chestiune. Conferința de la București va reprezenta un reper important în procesul de elaborare a acestor linii directoare esenţiale. Aceasta este speranţa noastră. Domnule Secretar General, aştept cu interes vizita dumneavoastră în luna aprilie, în România.

Pe parcursul discuției noastre, ne-am exprimat, de asemenea, îngrijorarea în legătură cu actualul context politic dificil din Europa, marcat de ascensiunea extremismului, populismului, xenofobiei, intoleranţei şi naţionalismului, precum și de încercări de a acționa împotriva valorilor noastre democratice fundamentale.

Am căzut de acord că este esenţial să acţionăm cu fermitate, inclusiv folosind instrumentele Consiliului Europei, pentru a combate aceste fenomene. Domnule Secretar General, puteți să contați pe angajamentul meu personal, în acest scop.

În acest context, l-am informat pe Secretarul General cu privire la sprijinul României pentru proiectul unui viitor Summit al şefilor de stat şi de guvern din Consiliul Europei, care să fie organizat în Franţa, în anul 2019. Aștept cu interes să cooperăm în vederea pregătirii acestui eveniment, din postura exercitării Președinției Consiliului UE.

În plus, am discutat despre Republica Moldova şi am reiterat faptul că obiectivul nostru strategic comun este să construim instituții democratice solide în această țară și să susţinem continuarea procesului de reforme. Implicarea Consiliului Europei în sprijinirea pregătirii alegerilor parlamentare din 2018 este, de asemenea, esențială.

Am discutat, totodată, despre activitatea Oficiului Consiliului Europei în domeniul criminalității informatice din București, care este, probabil, oficiul cel mai orientat către rezultate din cadrul organizaţiei, cu o serie de proiecte concrete care transcend graniţele geografice ale  Consiliului.

Pe parcursul discuției noastre, am prezentat şi reușitele Preşedinţiei române în exerciţiu a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, o organizaţie interguvernamentală unică, formată dintr-o rețea de lideri politici și profesioniști care promovează educația despre Holocaust, comemorarea și cercetarea în acest domeniu.

Domnule Secretar General, am apreciat foarte mult faptul că aţi pregătit astăzi un eveniment atât de bine organizat, în memoria tragicelor evenimente, la care am fost foarte bucuros că am fost în măsură să particip, alături de colegul meu din Cipru.

Vă mulţumesc, încă o dată, domnule Secretar General, pentru sprijinul dumneavoastră pentru România. Aştept cu interes celelalte întâlniri cu înalţi oficiali ai Consiliului Europei şi, mai ales, interacţiunea de mâine cu Adunarea Parlamentară. Este o adevărată onoare, ce dovedește, încă o dată atașamentul profund și respectul pe care România le poartă pentru Consiliul Europei.

Vă mulţumesc, domnul Secretar General!”