Declaraţia de presă a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, la plecarea spre Varșovia, Republica Polonă

17:45 | 11 Martie 2015 | Polonia

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susţinut miercuri, 11 martie a.c., la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Otopeni, o declaraţie de presă înaintea vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Polonă.

Vă prezentăm textul declaraţiei:

Sunt bucuros să efectuez prima vizită la Varșovia ca Președinte al României, la invitația domnului președinte al Republicii Polone, domnul Bronislaw Komorowski. Relaţia cu Polonia este o prioritate pentru România, atât în plan european, cât și transatlantic, subliniată de existenţa unui Parteneriat Strategic. Țările noastre sunt legate de o istorie comună, de o cooperare și de o solidaritate în momente cruciale.

Vizita va începe mâine dimineaţă cu o întâlnire cu domnul Președinte Bronisław Komorowski, urmată de întrevederi cu domnul Radoslaw Sikorski, Președintele Seimului, apoi cu domnul Bogdan Borusewicz, Președintele Senatului și, în fine, voi încheia ziua cu o întâlnire cu comunitatea românescă, o întâlnire care are loc la sediul Ambasadei. Vineri dimineaţă urmează să am convorbiri cu doamna Ewa Kopacz, Prim-ministrul Republicii Polone.

Agenda discuțiilor cuprinde subiecte legate de evoluția relațiilor bilaterale din punct de vedere economic, politic și militar. Avem în vedere proiecte concrete de cooperare între România și Polonia în cadrul UE și NATO, cu accent pe cooperarea regională.

Vom discuta și tema securităţii cu referire, în mod special, la chestiunea Ucraina. Ambele state, atât România, cât și Polonia, au un interes major faţă de vecinătatea estică. De aceea, cred că există premise ca împreună, România și Polonia, să joace un rol major în configurarea cooperării NATO și UE cu partenerii din regiune. Vă mulţumesc!