Alocuţiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susţinută cu ocazia ceremoniei de decorare a domnului Octav Bjoza, președintele Asociaţiei Foștilor Deţinuţi Politici din România

16:00 | 22 decembrie 2014

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a decorat luni, 22 decembrie a.c., în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, pe domnul Octav Bjoza, președintele Asociaţiei Foștilor Deţinuţi Politici din România.

Vă prezentăm alocuțiunea susținută, cu această ocazie, de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis:


„Stimate domnule Bjoza, doamnelor și domnilor, încep prin a vă felicita pe dumneavoastră și Asociaţia Foștilor Deţinuţi Politici din România pentru această distincţie, cea mai înaltă decoraţie a statului român. O meritaţi din plin. Ziua de astăzi este una specială, este prima zi de exercitare efectivă a mandatului de președinte și ziua în care marcăm 25 de ani de la prăbușirea dictaturii comuniste. Am spus deja de mai multe ori că numeroase lucruri trebuie să se schimbe în România, iar evenimentul la care sunteţi prezenţi este, cu siguranţă, o dovadă în acest sens. Este prima decoraţie pe care o confer în calitate de președinte al României și, de aceea, am ţinut în mod special ca aceasta să fie acordată dumneavoastră, în chip simbolic, în numele Asociaţiei Foștilor Deţinuţi Politici din România din câteva motive. Înainte de toate, pentru că mandatul meu va fi unul al respectului faţă de toate valorile noastre, așadar și faţă de eroii și martirii noștri, întrucât o naţiune nu poate avea viitor fără a-și respecta, înainte de toate, trecutul. În al doilea rând, pentru că în 25 de ani România a găsit puţine prilejuri de a împărtăși bucuria cu acești oameni care au luptat împotriva comunismului și și-au sacrificat tinereţea, familia, viitorul și speranţele pentru a salva ideea de libertate și demnitate. În al treilea rând, pentru că prin acest moment vreau să marchez începutul unui nou capitol în istoria noastră recentă, un președinte care pune în valoare înainte de toate modelele din societate, iar foștii deținuţi politici reprezintă cu siguranţă repere de moralitate pentru tânăra generaţie. La vârsta de 20 de ani, domnul Bjoza a fost arestat și întemniţat de către Securitate și a fost condamnat pe nedrept, fiind obligat să suporte supliciul anilor de detenţie și să cutreiere nu mai puţin de 14 locuri de detenţie. Până în 1989 a fost persecutat continuu de autorităţile comuniste, dar acest lucru nu l-a împiedicat nicidecum să militeze după Revoluţie pentru idealurile de libertate și democraţie.

Doamnelor și domnilor,
Prin această decoraţie, eu, astăzi, aici, recunosc și onorez sacrificiul și curajul de care au dat dovadă femeile și bărbaţii care au suferit și au pierit pentru libertate în vremea comunismului și în zilele lui decembrie 1989. Când s-a instaurat comunismul peste România, în 1945, acum aproape 70 de ani, nimeni nu își imagina că acesta se va prăbuși jumătate de veac mai târziu, în decembrie 1989. Comunismul s-a instalat prin crime și abuzuri și a continuat să se impună pe întreaga sa existenţă prin teroare și minciună. Vreme de 45 de ani, puterea a fost exercitată de un grup de privilegiaţi, care au instaurat un regim ilegitim, regim care a lichidat proprietatea privată, a distrus societatea civilă, a interzis partidele politice, a schimbat prin forţă forma de guvernământ, a nimicit piaţa liberă, a lichidat valorile tradiţionale, a persecutat credinţele și practicile religioase și a abandonat suveranitatea României. Lupta anticomunistă a fost dusă pe multe fronturi, individual sau colectiv, iar astăzi știm că sute de mii de oameni s-au opus dictaturii. Acest lucru trebuie cunoscut de către tânăra generaţie, iar societatea noastră este obligată să acţioneze cu fermitate în această direcţie. Fie că vorbim de partizani, de ţărani care s-au opus colectivizării, de români care își apărau regele, de credincioși care nu voiau să își abandoneze cultul, de reprezentanţi ai minorităţilor etnice fideli tradiţiilor, de membri ai partidelor democratice care nu s-au lăsat manipulaţi, de femei care nu au acceptat politica pronatalistă a regimului, de muncitori care nu s-au lăsat minţiţi sau de cetăţeni revoltaţi din 1989, cu toţii au spus: «Nu comunismului!». Dușmanii de clasă, cum au fost numiţi, au fost sistematic anihilaţi, sute de mii de oameni închiși în închisori de exterminare, deportaţi, supuși la muncă forţată în lagăre, dar cea mai mare dramă este că regimul comunist a distrus elitele, resursa fundamentală a unei naţiuni. Prin distrugerea acestor destine, comunismul a furat pentru 45 de ani șansa României de a se occidentaliza, de a evolua firesc, de a beneficia de reală libertate și prosperitate. Acesta este bilanţul negru al comunismului, însă cel mai drept judecător pentru un regim este naţiunea română însăși, care prin Revoluţia Română a declarat dictatura vinovată de cei 45 de ani de sărăcie, umilinţă și teroare. Marcăm în aceste zile 25 de ani de la Revoluţia Română și încă există numeroase controverse cu privire la acest eveniment. Aceste controverse nu vor înceta, până când adevărul juridic nu va fi scos la iveală, pentru că de adevărul istoric se vor ocupa, fără îndoială, istoricii. Am spus-o deseori, o repet aici: societatea românească nu s-a vindecat complet de bolile trecutului. Faptul că astăzi există încă oameni cu mâinile pătate de sânge, care au săvârșit crime în timpul comunismului sau în timpul Revoluţiei și care se plimbă liberi arată, de fapt, incapacitatea noastră, ca societate, de a-i găsi și pedepsi pe cei vinovaţi. Din acest punct de vedere, consider că este dreptul și obligaţia justiţiei de a-i identifica și a-i aduce în faţa legii pe cei care se fac vinovaţi, fie că vorbim despre torţionarii din anii 1950-1960 sau despre cei care au comis crime și abuzuri la Revoluţie. Din acest punct de vedere, consider că este dreptul și obligaţia justiţiei de a-i identifica și a-i aduce în faţa legii pe cei care se fac vinovaţi, fie că vorbim despre torţionarii din anii 1950-1960 sau despre cei care au comis crime și abuzuri la Revoluţie. În încheiere, daţi-mi voie să vă urez sărbători fericite și un An Nou mai bun, un An Nou fericit!”.

Vă prezentăm și alocuțiunea susținută de președintele Asociaţiei Foștilor Deţinuţi Politici din România, domnul Octav Bjoza:

„Domnule președinte, acordarea acestei înalte distincţii unui reprezentant al Asociaţiei Foștilor Deţinuţi Politici și Victime ale Dictaturii din România reprezintă o recunoaștere a meritelor unui întreg grup social. Mă refer la cei asasinaţi, închiși și oprimaţi în timpul dictaturii comuniste. În lunga perioadă de după 1945, acești oameni au luptat împotriva comunismului pentru dreptate, libertate, demnitate, adevăr și credinţă strămoșească, iar lupta lor a demonstrat unei lumi întregi că România are oameni capabili să readucă democraţia pe plaiurile noastre. Vina lor nu a fost decât aceea de a-și fi iubit neamul, patria și tricolorul. Pentru noi, cei loviţi de represiunea comunistă în modul cel mai direct, este foarte important faptul că dumneavoastră, în a doua zi de la depunerea jurământului ca președinte al României v-aţi gândit să ne acordaţi o distincţie atât de înaltă. În acest fel, lupta și suferinţa noastră au căpătat o recunoaștere deosebită, având și semnificaţia unui act simbolic de condamnare a comunismului din România. Gestul dumneavoastră demonstrează sentimentele de respect și recunoștinţă pe care le nutriţi faţă de această categorie socială atât de vitregită în ultimii 70 de ani. Cei mai mulţi foști deţinuţi politici și deportaţi din România nu mai sunt în viaţă. Lor, precum și celor încă aflaţi printre noi, această înaltă distincţie le răsplătește lupta și jertfa. Domnule președinte, fie ca gestul dumneavoastră de recunoaștere a meritelor unor oameni curajoși, doritori de demnitate naţională și democraţie, să semnaleze începutul unei etape distincte în istoria României contemporane, de afirmare a ţării noastre pe plan internaţional, de atingere a adevăratei democraţii visate și de victimele opresiunii comuniste. Nu putem decât să salutăm faptul că v-aţi gândit la înfiinţarea în capitala României, singura capitală din lumea comunistă europeană care nu are încă un muzeu al crimelor comunismului, v-aţi gândit să fie înfiinţat. S-au demarat acţiuni în acest sens. Am fost sprijiniţi și de fostul președinte, domnul Emil Constantinescu, și suntem în continuare și sperăm să mai fim în viaţă atunci, măcar ultimii dintre noi, atunci când acest muzeu va fi realizat. Aveţi aici pe laterală 17 colegi de suferinţă. Ei însumează 300 de ani de condamnare, din care 115 au fost și efectuaţi. Aveţi aici - mă refer la cei tineri din stânga mea - adevărate jaloane în ale moralei, dar care societatea românească a ultimilor 25 de ani nu a vrut să ţină cont. Este trist, dar adevărat. Dacă în această ţară mai există undeva ultimele fărâme în ale moralei, ele trebuie căutate undeva între zidurile Asociaţiei Foștilor Deţinuţi Politici. Acolo este «km 0» al moralei românești, atâta câtă mai există și dacă mai există. Pentru toate acestea vă suntem recunoscători și vă mulţumim!”.