
Primirea de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a Secretarului General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, doamna Michaëlle Jean
26 mai 2016
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit-o joi, 26 mai a.c., la Palatul Cotroceni, pe Secretarul General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), doamna Michaëlle Jean, aflată în vizită oficială în România.
Cu acest prilej, Preşedintele României a subliniat că țara noastră acordă o deosebită importanţă valorilor şi obiectivelor Francofoniei şi contribuie la realizarea lor, în calitate de membru cu drepturi depline al OIF. De asemenea, a evidențiat legăturile tradiționale cu limba franceză, ancorate profund în specificitatea lingvistică și în istoria României și a precizat că OIF poate prezenta soluţii viabile pentru problemele cu care se confruntă umanitatea.
Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat eforturile OIF pentru dezvoltarea dimensiunii economice a acţiunii Francofoniei şi orientarea sa spre dezvoltarea socio-umană din statele membre, menționând o serie de iniţiative prin care România contribuie la promovarea obiectivelor OIF. Au fost evocate rolul, rezultatele şi determinarea în continuarea Programului Eugen Ionescu de burse doctorale și de cercetare post-doctorală inițiat acum 10 ani, cu ocazia Sommet-ului Francofoniei de la București, precum şi implicarea mediului francofon din România în Dezbaterea Naţională privind Educaţia şi Cercetarea lansată de Preşedintele României.
La rândul său, Secretarul General OIF a exprimat aprecierea sa deosebită pentru activitatea şi eforturile României în cadrul Organizaţiei şi în promovarea valorilor francofone, inclusiv la nivel regional. Doamna Michaëlle Jean a subliniat implicarea personală a şefului statului în aceste demersuri, un exemplu fiind organizarea Zilei Internaţionale a Francofoniei 2016 sub înaltul patronaj al Preşedintelui României.
În cadrul discuțiilor, au fost prezentate preocupările Organizaţiei pentru două teme deosebit de importante - dezvoltarea economică şi formarea tinerilor. OIF se află în plin proces de elaborare a unei strategii de dezvoltare economică a spaţiului francofon, cu accent pe implicarea marilor companii, IMM-urilor, şi, nu în ultimul rând, a tinerilor şi femeilor. Referitor la formarea tinerilor, oficialul OIF a evidențiat că parteneriatele dintre universităţile din spaţiul francofon şi mediul de afaceri au un mare potențial de dezvoltare în domenii precum cercetarea şi inovarea.
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat inițiativa OIF de a dezvolta o abordare francofonă integrată pe tema luptei împotriva terorismului și prevenirii radicalizării violente, inclusiv prin organizarea unei Conferinţe internaţionale la Paris, în luna iunie a acestui an, care să se reflecte în deciziile Sommet-ului Francofoniei din Madagascar (26-27 noiembrie a.c.).
Preşedintele României şi Secretarul General al OIF au convenit începerea pregătirilor pentru organizarea în România, în următorii doi ani, a unor evenimente relevante ale Francofoniei, care să promoveze priorităţile Organizaţiei, în domeniul economic şi al egalităţii de gen.