Primirea de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a unor ambasadori străini cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare

11 Octombrie 2018

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a primit joi, 11 octombrie a.c., la Palatul Cotroceni, pe domnul Goran Poleksić, ambasadorul agreat al Muntenegrului în România, pe domnul Søren Jensen, ambasadorul agreat al Regatului Danemarcei în România, pe domnul Andrew Noble, ambasadorul agreat al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, și pe domnul Ahmed bin Salim bin Mohamed Baomar, ambasadorul agreat al Sultanatului Oman în România, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.

Președintele Klaus Iohannis a transmis ambasadorilor succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-i de întregul sprijin al autorităților române în acest sens.

În dialogul cu ambasadorul Muntenegrului, au fost discutate posibile domenii de interes comun care să stimuleze intensificarea relației bilaterale. Președintele României a exprimat susținerea fermă a țării noastre pentru integrarea europeană a Muntenegrului, inclusiv pe parcursul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în prima parte a anului 2019. La rândul său, ambasadorul muntenegrean a mulțumit în mod deosebit României pentru susținerea consecventă a obiectivului țării sale de a deveni membru NATO. Președintele Klaus Iohannis a arătat că primul an de apartenență deplină la Alianță a Muntenegrului a demonstrat succesul politicii ,,ușilor deschise”, pe care România a susţinut-o şi o susține constant, și l-a asigurat pe ambasadorul Goran Poleksić că țara noastră va continua să sprijine obiectivele Muntenegrului în cadrul NATO.

Cu prilejul întrevederii cu ambasadorul Danemarcei, Președintele României a încurajat companiile daneze să investească în țara noastră, în special în domeniile în care există un potențial crescut de cooperare, precum eficiența energetică, domeniu amintit de ambasadorul danez. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a încurajat intensificarea cooperării sectoriale dintre cele două țări, inclusiv în ceea ce priveşte educația. Președintele României a subliniat conlucrarea pozitivă care există în domeniul afacerilor europene și s-a arătat convins că aceasta va fi continuată și pe durata Președinției României a Consiliului UE. Ambasadorul danez a asigurat că țara sa va oferi tot sprijinul României pentru exercitarea eficientă a mandatului european.

În cadrul discuției cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat stadiul excelent al relațiilor bilaterale, exprimând speranța că ritmul și nivelul cooperării vor fi menținute și după ce Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană. În ceea ce privește Brexit, Preşedintele României  a exprimat speranța că se va putea ajunge la un acord, în cadrul negocierilor aflate în curs între UE şi Regatul Unit, până la finalul anului. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a exprimat convingerea că și cooperarea bilaterală în domenii strategice, precum securitatea și apărarea, vor rămâne la stadiu de excelenţă după Brexit, subliniind convergenţa de poziţii a celor două ţări în cadrul NATO cu privire la Flancul Estic al Alianţei, respectiv cu privire la Vecinătatea Estică. Președintele României a evidențiat, totodată, importanța dimensiunii sociale, fiind necesar ca, după retragerea Marii Britanii din UE, drepturile numeroasei comunități de români din Regatul Unit să fie garantate și respectate. Ambasadorul britanic a subliniat că prioritatea ţării sale este ca în dosarele dificile care trebuie gestionate să fie identificate soluții benefice pentru România, pentru Regatul Unit și pentru Uniunea Europeană şi a împărtăşit interesul pentru asigurarea drepturilor cetăţenilor români din Regatul Unit. Preşedintele României a reiterat, cu prilejul întrevederii, aprecierea deosebită pe care o are cu privire la eforturile pe care ASR Prinţul de Wales le depune pentru conservarea şi promovarea tradiţiilor şi mediului din România.

Cu prilejul întrevederii cu ambasadorului Omanului, Președintele Klaus Iohannis a menționat că apropiata deschidere a Ambasadei României la Muscat reprezintă un pas esențial pentru aprofundarea dialogului bilateral la nivel politic, economic și sectorial, care va conduce la extinderea relațiilor româno-omaneze în ansamblul lor. În același timp, cei doi interlocutori au fost de acord că sunt necesare eforturi comune pentru intensificarea schimburilor comerciale bilaterale. Președintele Klaus Iohannis a arătat că firmele româneşti au un potenţial semnificativ de a dezvolta proiecte de cooperare economică și a încurajat investițiile omaneze în România.