Decret de decorare semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

20 iunie 2019

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 20 iunie a.c., decretul de decorare a Drapelului de Luptă al Centrului Naţional de Instruire Întrunită „Getica”.

Astfel, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la înființare, în semn de apreciere a modului exemplar de îndeplinire a misiunilor încredinţate, atât pe teritoriul național, cât şi în plan extern, precum şi pentru contribuția importantă avută la promovarea imaginii Forțelor Terestre şi a Armatei României, Președintele României a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de pace, Drapelului de Luptă al Centrului Naţional de Instruire Întrunită „Getica”.