Convorbirea telefonică între Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, doamna Theresa May

23 Martie 2017

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut joi, 23 martie a.c., o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, doamna Theresa May.

Preşedintele României a condamnat în termeni fermi atacul terorist care a avut loc ieri la Londra, lângă Parlament, simbolul democrației britanice, și a exprimat solidaritatea deplină a României și a poporului român cu Regatul Unit. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, totodată, în numele său şi al României, condoleanțe familiilor victimelor și urări de însănătoșire grabnică celor răniți.

A fost discutată, de asemenea, situația celor doi cetățeni români răniți în atacul de ieri, Prim-ministrul britanic exprimând regretele sale puternice pentru rănirea lor şi speranţa că starea de sănătate a acestora, mai ales a cetăţenei române aflate încă în stare critică, se va ameliora.

Preşedintele României a transmis sprijinul deplin al României pentru continuarea luptei împotriva terorismului, evocând preocuparea pentru creşterea în amplitudine şi frecvenţă a fenomenului terorist, precum şi a gradului său de impredictibilitate.

În context, pronunțându-se ferm pentru intensificarea eforturilor comune de prevenire, descurajare și pedepsire a acestui fenomen reprobabil, Preşedintele Klaus Iohannis a amintit iniţiativa de creare a unei Curți internaționale împotriva terorismului, lansată în comun de România și Spania.

În spiritul Parteneriatului Strategic care leagă cele două țări, Preşedintele României a accentuat necesitatea intensificării și eficientizării cooperării bilaterale în sfera securității, inclusiv pe dimensiunea de contraterorism.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a menţionat că aşteaptă cu deosebită plăcere vizita oficială pe care Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales o va efectua în România în cursul săptămânii viitoare, care va constitui un reper important în istoria relaţiilor bilaterale de Parteneriat Strategic dintre cele două state.

Totodată, în urma atacului care a avut loc ieri la Londra, Preşedintele României a semnat astăzi o scrisoare de condoleanţe către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.