Comunicat de presă

26 Iunie 2019

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, salută includerea a trei universități românești în lista rețelelor academice care beneficiază de primul val de finanțări din cadrul inițiativei „Universități europene”. Universitatea din București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București și Universitatea Tehnică de Construcții din București sunt instituțiile care, alături de partenerii lor europeni, vor deveni un vârf de lance al integrării europene în domeniul învățământului superior.

Președintele Klaus Iohannis a susținut permanent, în calitatea sa de membru al Consiliului European, rolul important al educației în consolidarea Uniunii Europene. Președintele României a sprijinit atât inițiativa „Universități europene”, cât și alocarea de resurse suplimentare pentru europenizarea învățământului, în contextul în care Brexit-ul și ascensiunea populismului au indicat o nevoie urgentă de a întări dimensiunea europeană a educației, pe toate nivelurile.

Comisia Europeană a lansat în decembrie 2017 inițiativa privind universitățile europene ca răspuns la apelul Consiliului European de a contribui la consolidarea parteneriatelor strategice între instituțiile de învățământ superior, la nivelul întregii Uniuni Europene. Obiectivul inițiativei este de a crea, până în 2024, 20 de rețele care, sub titlul de „Universități europene”, vor promova valorile și identitatea europeană, vor crește calitatea învățământului și a cercetării și vor contribui la creșterea competitivității globale a învățământului superior european. Miercuri, 26 iunie a.c., au fost anunțate primele 17 rețele care urmează să beneficieze de sprijinul financiar al programului care însumează 85 milioane de euro. Includerea a trei universități românești în aceste rețele demonstrează deschiderea mediului universitar din țara noastră pentru cooperarea europeană și internațională.