Președintele României

Palatul Cotroceni, sediul Administrației Prezidențiale, se află într-un loc istoric, cu o tradiţie de vieţuire de peste patru sute de ani. Pe acest teren situat la vest de București, pe malul drept al Dâmboviței, pe dealul Cotroceni, domnitorul Șerban Cantacuzino a întemeiat o mănăstire, între 1679 - 1681, defrișând o zonă dens împădurită din foștii codrii al Vlăsiei. Mănăstirea Cotroceni, cea mai importantă ctitorie a domnitorului, era înconjurată de ziduri și avea în centru frumoasa biserică în stil brâncovenesc cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (15 august) și „Sfinții Serghie și Vah” (7 octombrie), asemănătoare arhitectonic cu biserica episcopală de la Curtea de Argeș. În incinta mănăstirii, domnitorul a ridicat și o reședință domnească. La mănăstirea Cotroceni a fost instalată și o tipografie, din aceasta ieșind mari lucrări ale vremii, printre care: „Evanghelia” din 1682, „Apostolul” din 1683 și „Biblia de la București”, din anul 1688 („Biblia lui Șerban Cantacuzino”).

Fațada Palatului vechi și a noului Palat

De-a lungul timpului, ansamblul Cotroceni a suferit mai multe modificări, dar și-a păstrat constant funcția religioasă și de reședință domnească. Domnia lui Barbu Ştirbey (1849 - 1853) s-a dovedit benefică zonei, domnitorul refăcând şi redecorând palatul domnesc care a devenit reşedinţa sa de vară. Totodată, pentru a înlesni legătura cu Capitala, domnitorul Ştirbey a tăiat un drum nou, care a secţionat marele domeniu al mănăstirii, despărţind astfel zona domnească de cea a viitoarei Grădini Botanice, ale cărei începuturi datează din 1860.

Curtea interioară secundară a Palatului

Curtea interioară, vedere dinspre Biserica Cotroceni „Adormirea Maicii Domnului”

Istoria regalităţii din România este legată şi de Cotroceni, principele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen folosind din iunie 1866 palatul domnesc. Între 1893 - 1895 arhitectul francez Paul Gottereau a refăcut palatul ca reședință pentru Principele moștenitor Ferdinand și Principesa Maria. După Primul Război Mondial, sub directa îndrumare a Reginei Maria, palatul a cunoscut modificări şi adăugiri, efectuate de arhitectul Grigore Cerchez.

Rondul de la intrarea dinspre Piața Leul în curtea Palatului Cotroceni

După 1949, aici a funcționat Palatul Pionierilor. Grav afectat de cutremurul din 1977, întreg ansamblul a intrat într-un amplu proces de refacere ca reședință pentru Președinția țării, construindu-se și o nouă aripă (arh. N. Vlădescu). Biserica a fost demolată în 1984 și reconstruită în perioada 2003 – 2009, fiind redată cultului și inclusă în circuitul de vizitare.

Intrarea în Palatul Cotroceni, Holul de Onoare

Palatul Cotroceni este legat de numeroase evenimente istorice. În 1821, conducătorul revoluţiei, Tudor Vladimirescu, și-a stabilit aici tabăra militară. La Revoluţia din 1848 – 1849, numeroși revoluționari au fost arestați și încarcerați la Cotroceni de către reprezentanții Înaltei Porţi. 

Holul de Onoare

Salonul Ambasadorilor

În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Cotrocenii devin un centru al unităţii şi modernizării politice a României, iar palatul capătă statutul de reşedinţă oficială. În 1916, la Cotroceni s-a hotărât părăsirea neutralităţii şi alăturarea României grupului de state care formau Antanta (Franţa, Rusia, Marea Britanie). În anul 1918, la Cotroceni s-a semnat cu Puterile Centrale tratatul cunoscut sub numele de Pacea de la Bucureşti.
Palatul Cotroceni este monument istoric de categoria A (importanţă naţională). 

Grădina de Vest din curtea interioară a Palatului Cotroceni

Iarna la Palatul Cotroceni

Biserica Palatului Cotroceni

Asemănătoare arhitectonic cu cea a deosebitei ctitorii a strămoşului său, Neagoe Basarab, de la Curtea de Argeş, biserica de la Cotroceni ocupa poziţia centrală, pe laturi ridicându-se palatul domnesc, casele egumeneşti (stăreţia), clopotniţa, chiliile, trapeza, cuhniile şi un paraclis. În 1682, Şerban Cantacuzino a închinat mănăstirea Cotroceni întregii comunităţii monastice de la Muntele Athos, stabilind ca egumenul să fie trimis de la Sfântul Munte, călugării de acolo primind ca ajutor anual o parte din veniturile acestei mănăstiri. Şerban Cantacuzino a fost înmormântat în cripta din biserica de la Cotroceni, ulterior mănăstirea devenind o necropolă a Cantacuzinilor. De-a lungul timpului, ansamblul Cotroceni a suferit mai multe modificări, dar și-a păstrat constant funcția religioasă și de reședință domnească. Mănăstirea Cotroceni, cea mai importantă ctitorie a domnitorului Şerban Cantacuzino, era înconjurată de ziduri și avea în centru frumoasa biserică în stil brâncovenesc cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (15 august) și „Sfinții Serghie și Vah” (7 octombrie), hramuri alese în relaţie cu evenimente din viaţa personală a domnitorului Şerban Cantacuzino. 

În decursul existenţei a trecut şi prin momente dificile, fiind afectată de ocupaţii militare, cutremure şi incendii, cu implicaţii negative asupra situaţiei ei. Cutremurul din octombrie 1802 a avut consecinţe dezastruoase asupra tuturor clădirilor mănăstirii şi, în special, asupra bisericii, care a fost în mare parte refăcută şi pictată din nou (1806). În timpul evenimentelor revoluţionare din 1821, Tudor Vladimirescu şi-a stabilit cartierul general la Cotroceni şi, în urma lui, dar şi în timpul revoluţiei de la 1848, mănăstirea a fost ocupată de trupele turceşti, care i-au arestat pe revoluţionari.

În 1948, după abdicarea Regelui Mihai, Palatul Cotroceni a intrat în administrarea autorităţilor statului, biserica fiind închisă cultului din consideraţii ideologice. Afectată serios de cutremurul din martie 1977, biserica fusese iniţial inclusă în proiectul de restaurare a întregului ansamblu. Din nefericire, în anul 1984 autorităţile comuniste au considerat că biserica era „incompatibilă” cu restul clădirilor, astfel că au demolat-o. În iulie 2003, în urma mai multor intervenţii, în special ale familiei Cantacuzino, au fost demarate lucrările de zidire pe vechile fundaţii a bisericii Cotroceni, sub forma unui „Memorial Cantacuzin”, care a presupus reconstruirea numai a pronaosului şi pridvorului. Mai târziu, în mai 2008, au fost reluate lucrările de refacere, rezidindu-se şi naosul şi altarul bisericii, pentru ca noua construcţie să aibă o formă cât mai apropiată de cea originară. 

În octombrie 2009, biserica a fost sfinţită ca lăcaş de cult, intrând şi în traseul de vizitare al Muzeului Naţional Cotroceni. Pentru o deplină restituire istorică a acestui monument reprezentativ a fost recuperat şi tezaurul liturgic al bisericii - argintărie de cult, icoane, broderii liturgice, mobilier de cult, păstrate din 1977 în custodie de Muzeul Naţional de Artă al României. În spaţiile medievale ale Palatului, se regăsesc expuse aceste obiecte de o valoare patrimonială inestimabilă, care au fost supuse unui amplu proces de restaurare, în laboratoarele specializate ale muzeelor din Bucureşti şi din ţară. Acestea constituie exponatele principale ale expoziţiei permanente dedicate mănăstirii Cotroceni din cadrul Muzeului Naţional Cotroceni, deschisă publicului începând cu octombrie 2014.