Alocuțiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul dezbaterii „Managementul reducerii riscurilor la dezastre”

16:30 | 13 octombrie 2016

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut joi, 13 octombrie a.c., la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, o alocuțiune cu prilejul dezbaterii „Managementul reducerii riscurilor la dezastre”.

Vă prezentăm în continuare transcrierea alocuțiunii:

„Domnule Rector,
Domnule Vicepremier,
Domnule Ambasador,
Onorată asistență,

Ați formulat-o foarte bine, am venit să transmit câteva gânduri. Toți antevorbitorii mei sunt mai buni specialiști în acest domeniu despre care discutăm și eu nu mi-am propus să fac pe specialistul, dar mi-am propus să vin cu câteva întrebări, unele deloc confortabile pentru unii din sală, și mi-am propus să prezint câteva exemple și câteva idei care, sper eu, vor duce la o discuție vie după ce închei această scurtă introducere.

Dați-mi voie, în primul rând, să mulțumesc organizatorilor, domnului Rector, colegelor și colegilor dumneavoastră, care s-au preocupat pentru a organiza în condiții foarte bune această întrunire.

Dați-mi voie să încep cu un exemplu. Am văzut la televizor că în cinci localități din Galați am avut zilele trecute inundații. I-am rugat pe colegii mei să sune la toate autoritățile de acolo și să îmi spună ce s-a întâmplat acolo și ce cred oamenii de acolo că ar fi fost bine să se facă sau ce ar fi fost posibil să se facă. În acest fel, s-a vorbit cu toți cei cinci primari, cu Prefectul, cu șeful ISU și am aflat că toate cinci comunele se află pe un pârâu, cred că Suhu se numeşte pârâul. Am aflat că albia nu a fost întreţinută prea bine. Am aflat că acum câţiva ani s-a început o investiţie la un baraj, care trebuia să protejeze exact aceste comunităţi, şi această investiţie a fost abandonată. Şi am aflat că, din fericire, nu sunt victime omeneşti.

Toată situaţia m-a întristat şi sunt alături de oamenii care au suferit acolo. Fiindcă chiar dacă nu sunt victime omeneşti şi nu sunt pagube majore, eu cred că oricine poate să înţeleagă că e o tragedie dacă ţi-e inundată întreaga curte, dacă toată gospodărie este inundată şi, cu siguranţă, mulţi dintre cei afectaţi sunt oameni săraci, pentru care şi pierderea câtorva animale mici este o mare problemă.

Autorităţile au intervenit imediat după ce jurnaliştii au transmis ce se întâmplă acolo. Abordarea autorităţilor a fost, aşa cum o ştim, una reactivă. După ce s-a întâmplat dezastrul, au mers acolo, au ajutat, au fost evacuaţi oameni. Sute de familii au fost evacuate. Unii au ajuns să fie cazaţi în şcoli, alţii în cămine culturale, mulţi au plecat de bună voie din casele lor şi s-au dus la rude, la prieteni.

Se putea şi altfel? Probabil se putea. Dacă s-ar fi finalizat barajul în amonte, probabil inundaţiile nu ar fi fost de această amploare sau poate nu ar fi fost deloc. Dacă oamenilor li s-ar fi explicat că nu e bine să construiască o casă în albia râului, probabil ar fi fost mai puţine gospodării inundate. Dacă ar fi fost decolmatate din timp şanţurile de scurgere, poate ar fi contat şi acest lucru.

E nevoie de proceduri, de reguli, de intervenţii mult mai ferme şi mult mai clare. Şi este nevoie să intervenim înainte să se întâmple dezastrul, acolo, evident, unde acest lucru este posibil.

Noi suntem ţara care tot timpul este luată prin surprindere. Inundaţiile ne iau prin surprindere. Sigur, nimeni nu poate să prevină ploaia, dar putem să construim un baraj şi putem să decolmatăm albiile. Aproape invariabil, prima ninsoare ne ia prin surprindere. Cu toate că ştim că, de regulă, vine iarna și putem să angajăm firme care să ocupă de deszăpezire în timp util, doar că nu o facem. Şi dacă vorbim de proceduri şi felul în care se intervine, de multe ori, este, hai să zicem, cel puţin discutabil.

Şi dacă vorbim de proceduri şi ce impact are lipsa unor proceduri, nu pot să nu mă refer la acel incident din Sibiu, care m-a întristat. Sibiul este oraşul meu. Şi am urmărit stupefiat, ca şi dumneavoastră, acele imagini cu un urs care se plimbă prin oraş şi, pur şi simplu, e împuşcat. Cum e posibil să existe ISU, Poliţia, Poliţia Locală, să se adune 50 de oameni la urs efectiv, să strige toţi pe acolo şi, în final, în loc să vină cineva de la DSV sau de la ISU cu o puşcă cu tranchilizante, cineva zice: împuşcaţi-l, că poate e periculos?

Nu am fost acolo şi este o pură coincidenţă că lucrul s-a întâmplat în oraşul meu. Dar, din film, mi s-a părut că acel animal a fost, pur şi simplu, speriat şi a fugit. Nu ştiu dacă dumneavoastră aţi avut altă impresie când ursul încerca dintr-un ghiveci de flori să se suie pe perete, nu părea absolut deloc agresiv.

Nu era mai simplu ca, în loc de 50 de oameni neinstruiţi şi dezorganizaţi, să avem acolo doi-trei oameni pregătiţi pentru aşa ceva, care ar fi intervenit în linişte, fără panică şi fără a crea o emoţie enormă?

Vedeţi că emoţia face parte din ecuaţie. Şi la dezastre, şi în cazul unor acţiuni teroriste, că de asta se numesc aşa, apare teroarea. Emoţia este un factor deosebit de important. Şi pentru a preveni emoţii inutile, puternice şi negative, este nevoie de proceduri clare. Este nevoie de proceduri clare pentru oamenii care trebuie să intervină. Minimum minimorum ar trebui să se stabilească, la nivel de Guvern, bunăoară, sau la Ministerul de Interne, cine intervine. Fiindcă nu e prima dată. Şi nu va fi ultima dată.

România este, spre norocul nostru, o ţară bogată. Avem, încă, foarte multe animale sălbatice şi tot timpul ne intersectăm cu ele, fiindcă le-am micşorat habitatul de la an la an. Şi, atunci, nu ar face sens să avem oameni instruiţi pentru asta? Cum avem instruiţi să stingă un foc, cum avem oameni instruiţi să descarcereze pe cei care au fost prinşi într-un accident, să avem şi câţiva care prind un animal care s-a rătăcit în oraş. Cred că ar face sens.

Nu este un dezastru natural dacă un urs intră într-un oraş. Dar, credeţi-mă, emoţia care se creează este comparabilă cu emoţia care se creează în cazul unui dezastru natural. Şi de astfel de emoţii negative nu avem nevoie.

Şi, atunci, se pune, iarăşi, întrebarea: de ce ne ia totul prin surprindere? De ce suntem mereu surprinşi? Nu suntem noi, românii, capabili să depăşim această fază primitivă de a fi mereu surprinşi? Eu cred că da. Eu cred că suntem capabili, dar aceste lucruri nu sunt nici simple, nici de la sine înţelese. Este nevoie ca cei care răspund de ţară, începând de la Preşedinte, la Guvern, la autorităţile locale, să facă un plan. Un plan pentru toate aceste situaţii.

Şi să avem proceduri simple, proceduri clare, fiindcă oamenii din teritoriu care le aplică, de regulă, nu sunt profesori universitari în management, sunt oameni simpli. Și procedura trebuie scrisă de aşa natură încât şi omul simplu, când o citeşte, înţelege ce are de făcut, cu cine se relaţionează şi care e scopul acţiunii. Fără aceste norme simple, nu este posibil să avem intervenţii eficiente.

Şi intervenţiile sunt doar o parte din problemă. Mult mai ieftin - şi foarte bine, vă mulţumesc că aţi menţionat comparaţia - un euro la prevenţie versus şapte euro la intervenţie. Este exact acelaşi lucru pe care îl discutăm şi când vorbim despre sănătate. E mult mai simplu să faci prevenţie, să te duci din timp la medic, înainte să ai o problemă gravă, decât să te duci când trebuie intervenit chirurgical. Exact aceeaşi logică putem să o aplicăm şi când vorbim despre prevenirea dezastrelor. E mult mai simplu să decolmatezi o albie, să construieşti un baraj, decât să intervii pe urmă şi să ai, Doamne fereşte, şi victime omeneşti.

Se pune întrebarea: cât de rapidă trebuie să fie intervenția? În cât timp trebuie să aibă loc? Și cred că aici specialiștii ar trebui să ne spună în cât timp e rezonabil să se intervină. E rezonabil să se intervină abia după jurnaliștii transmit reportaje? Eu cred că e rezonabil să se intervină înainte. Salvatorii trebuie să fie primii acolo, chestiune legată de viteza de reacție instituțională. Cine ar trebui să meargă acolo? Păi, în funcție de câți jurnaliști sunt, la noi merg primii politicienii, și dau sfaturi. După aceea, vin și echipele de salvare și lucrurile, în multe situații, trebuie să fim fair, se rezolvă. Dar sunt situații care se rezolvă prost sau unde reacția este inadecvată.

Doi factori, după părerea mea, pot contribui semnificativ la ameliorarea acestor riscuri. Este educația și solidaritatea. Oamenii trebuie educați. După părerea mea, oamenii trebuie învățați ce să facă. Nu au de unde să știe dacă nu le spune nimeni. Oamenii trebuie educați și educație trebuie să înceapă de timpuriu, din primele clase. Nu trebuie să facem exerciții complicate. Este suficient să le spunem copiilor, în cazul unor dezastre, ce să facă. Că, dacă se cutremură pământul, face sens să intri, de exemplu, sub o masă. Nu face sens să intri în lift. Sau, dacă plouă foarte puternic, nu face sens să vezi dacă știi să înoți într-un râu care s-a umflat. Face sens, însă, să te refugiezi pe cel mai apropiat deal, şi așa mai departe, chestiuni foarte, foarte simple.

Iar solidaritatea, cred că nu trebuie să explic de ce avem nevoie de solidaritate, doar că, din când în când, trebuie să o şi dovedim.

În final, două concluzii. Dezastrele au loc, vrem, nu vrem, şi atunci e mai bine să ne pregătim decât să nu ne pregătim. Şi al doilea lucru: dezastrele pot fi studiate. Putem să avem studii care ne spun cum trebuie reacţionat, cum trebuie prevenite, cum trebuie tratate.

Și aici Universitatea de Construcţii, domnule Rector, are un rol extrem de important. Dumneavoastră, domnule Rector, împreună cu colegele şi colegii dumneavoastră, nu doar că aveţi un rol extrem de important în educarea unor tineri ingineri, în construcţii şi în toate specialităţile, toate şapte, am reţinut bine, pe care le predaţi aici. Aveţi şi un rol foarte important într-o zonă care e mai puţin cunoscută, în stabilirea normelor şi standardelor. Acestea contribuie la prevenire, sunt foarte importante.

Și toate aceste lucruri eu am ţinut să le ducem la un nivel foarte înalt. Vă amintesc, cu modestia cuvenită, că în Strategia Naţională de Apărare a Țării, un concept care, pentru mine şi pentru echipa mea, a fost foarte important, a fost siguranţa cetăţeanului. Or, aceste măsuri de prevenire a dezastrelor, după părerea noastră, fac clar parte din categoria măsurilor care sunt destinate pentru creşterea siguranţei cetăţeanului. Și din toate aceste motive am venit astăzi aici, ca să avem o dezbatere pe aceste teme.

Vă mulţumesc!”

 

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Întrebare: „Bună ziua, sunt profesor universitar în această universitate unde m-am format, sunt în activitatea de peste 35 de ani. Totodată, reprezint şi Societatea Română de Geotehnică şi Fundaţii, o societate profesională al cărei Preşedinte sunt. (…) Mi-aş permite să adresez o întrebare către Preşedinţia României: Se putea sprijini o acţiune naţională de conştientizare a autorităţilor administrative pentru a se implica în activitatea de prevenire prin organizarea unor comisii centrale sau locale, unde să fie analizate, cu ajutorul specialiştilor, lucrările noi care se vor realiza pe pante sau sunt generatoare de pante?”

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: „Mulţumesc, doamnă profesor! Da, putem să ne implicăm, dar nu putem să preluăm atribuţiile Guvernului sau atribuţiile unor reglementatori. Dar cu mare plăcere putem să fim facilitatori pentru astfel de discuţii. Foarte pe scurt, mă voi referi la ce a spus antevorbitorul dumneavoastră, Crucea Roşie, care este un partener deosebit de important pentru noi toţi. Şi tot un partener deosebit de important, trebuie să recunoaştem, este media. Pe mine să ştiţi că nu mă deranjează faptul că jurnaliştii aleargă după senzațional, pentru asta sunt plătiţi mulți dintre ei, dimpotrivă, cred ce este bine. Au fost foarte multe situaţii în care autorităţile au devenit active, în cadrul abordării reactive, abia după ce au văzut că ceea ce se întâmplă se transmite la televizor sau se vorbeşte. Cred că, din păcate, societatea noastră este în faza în care administraţia noastră mai are câteodată nevoie de câte un ghiont care poate să vină foarte bine via media.”

Întrebare: „În ce măsură ne putem gândi la un proiect în care instituțiile publice, mass-media, universitățile, organizațiile neguvernamentale, să contribuie la educarea populației pentru a conștientiza efectiv riscurile? Și pentru a înțelege că evaluarea riscului nu e o chestie care să încurce cetățenii, ci e o chestiune care să ajute cetățenii.”

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: „Cred că cea mai bună educare în acest domeniu este banul. Oamenii trebuie să înțeleagă și să vadă că dacă ei investesc într-o clădire care este bine făcută, atunci ei vor plăti o primă de asigurare mică, iar alături, cineva care investește într-o locuință aparent ieftină, dar într-o clădire care este vulnerabilă, plătește o primă de asigurare foarte mare și atunci oamenii cu siguranță încet-încet își vor da seama că, pe termen lung, nu contează doar investiția atunci, ci contează cât a cheltuit cu întreaga locuință. Este un proces de educare care, de regulă, durează un pic mai mult. Nu cred că este realist, s-a mai spus aici despre asigurarea obligatorie. Este obligatorie, dar asta nu înseamnă că toată lumea a înțeles de ce trebuie să plătească această asigurare. E un proces la care putem să contribuim, iarăși, prin cuvântul magic: educație. Cred că educația, sub toate formele ei, va duce și societatea românească spre o societate matură, unde majoritatea indivizilor sunt capabili să evalueze aceste riscuri. Sunt foarte optimist că se va întâmpla, dar sunt pesimist dacă credem că se întâmplă într-un an sau doi.”

Întrebare: „Este nevoie de specialişti, s-a vorbit despre nevoia de educaţie. În ultimii ani se constată că la nivelul învăţământului tehnic există o scădere accentuată a numărului de absolvenţi de liceu care se orientează către domeniul construcţiilor, şi, în particular, domeniul construcţiilor hidrotehnice. Cum vedeţi posibilă reorientarea absolvenţilor de liceu către învăţământul tehnic, de construcţii, pentru a limita nişte efecte pe care le putem resimţi ulterior în urma acestui aspect?”

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: „Probleme similare, domnule profesor, găsim şi în alte domenii. Însă nu putem să construim o societate în care majoritatea tinerilor se concentrează asupra a două-trei meserii. Şi atunci, întregul proces ţine el însuşi de educaţie şi de pregătirea pentru un parcurs şcolar şi aceasta este o parte importantă din proiectul meu România Educată, să îi învăţăm pe copii şi pe părinţi să se orienteze spre meserii pentru care copilul are şi aplecare, are şi şansă de o carieră şi, sigur, că poate să asigure un trai decent pentru familia pe care majoritatea doresc să şi-o construiască. Încet, încet constatăm că lucrurile se înţeleg mai bine în societate. Dacă vă amintiţi, acum câţiva ani, cam toţi au vrut să fie avocaţi, sau medici, sau specialişti în economie. Acum, între timp, lumea şi-a dat seama că nu se poate merge numai pe anumite specializări şi nevoia de ingineri este în realitate cunoscută nu numai în mediile de specialitate ci şi în societate, mulţi părinţi îşi dau seama că sunt oportunităţi de cariere frumoase în multe domenii. Cred că dacă insistăm pe această latură de a educa şi părinţii reuşim în bună măsură să acoperim aceste lacune.”

Întrebare: „Domnule Președinte, apreciez foarte mult mesajul pe care l-ați transmis referitor la pregătire. Eu aș vrea, însă, să vă adresez o întrebare referitoare la perioada de după dezastre. În majoritatea țărilor care trec prin dezastre naturale puternice, asistenții sociali sunt parte din planul de intervenție, pentru că noi avem competențele necesare să îi ajutăm pe oameni să găsească soluții în momente dificile din viața lor. România are în vedere intervenția asistenților sociali în acest plan de intervenție după dezastre? Vă mulțumesc foarte mult!”

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: „Mulțumesc! Cu siguranță, are nevoie, cum are nevoie de încă multe alte lucruri. După dezastre, mă gândesc la consiliere psihologică, de exemplu. Eu cred că Guvernul are în vedere aceste lucruri și, împreună, o să le atragem atenția că este nevoie și de acțiune după acțiune. Mulțumesc!”

Întrebare: „Spuneați că parte a proiectului România Educată va deveni partea de educație a populației. În Proiectul de țară, partea de prevenire a dezastrelor, de reducere a riscurilor la dezastre va avea o componentă de sine stătătoare?”

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: „Abia a început să lucreze comisia care se ocupă de realizarea Proiectului de țară și avem acolo un număr destul de mare de oameni foarte, foarte bine pregătiți și performanți. Sunt convins că vor ține cont de toți factorii care trebuie să apară acolo. Vă mulțumesc tuturor!”