Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării

14 Martie 2018

Marți, 20 martie a.c., începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis.

Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:

  • Activitatea desfășurată de către instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2017 și principalele obiective pentru anul 2018;
  • Activitatea desfășurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2017 și principalele obiective pentru anul 2018;
  • Activitatea desfășurată de Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) în anul 2017 și Planul de activitate pentru anul 2018;
  • Activitatea desfășurată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării în anul 2017.

În cadrul ședinței vor fi abordate și alte subiecte de interes pentru securitatea națională.