Administrația Prezidențială marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

02 Aprilie 2017

Începând cu anul 2007, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului se marchează pe 2 aprilie, dată stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Cu această ocazie, în semn de solidaritate cu persoanele diagnosticate cu această afecţiune, Administraţia Prezidenţială participă la Campania „Light It Up Blue”, alăturându-se demersurilor societății civile și organizațiilor profesionale. Astfel, Palatul Cotroceni va fi iluminat, în această seară, în albastru, în intervalul orar 20:00 – 6:00.

Scopul acestui demers este de a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă pacienții cu autism și de a combate stigmatizarea și prejudecățile legate de această afecțiune.