Primirea de către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a miniştrilor afacerilor externe participanţi la reuniunea ministerială a Formatului Bucureşti

07 Noiembrie 2016

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, îi va primi marţi, 8 noiembrie a.c., la Palatul Cotroceni, pe miniştrii afacerilor externe, respectiv şefii delegaţiilor ministeriale, ai celor nouă state aliate ale Flancului Estic - Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria - care se vor afla în România pentru a participa la reuniunea miniştrilor de externe din Formatul Bucureşti.

Pe agenda de discuţii se vor afla stadiul implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia din iulie a.c., precum și alte aspecte de interes legate de situaţia de securitate din regiune.

Faptul că România găzduieşte această reuniune reprezintă o reconfirmare a rolului ţării noastre la nivel regional şi în cadrul NATO.

Formatul Bucureşti a fost consacrat ca atare prin reuniunea la nivel de şefi de stat şi de guvern găzduită la Bucureşti, la Palatul Cotroceni, în urmă cu un an, în data de 4 noiembrie 2015, la iniţiativa Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, şi a Preşedintelui Poloniei, domnul Andrzej Duda. Organizarea reuniunii ministeriale din 8 noiembrie a.c. are loc ca urmare a deciziei adoptate în acest sens în cadrul Formatului Bucureşti la nivel de şefi de stat şi de guvern de anul trecut.

Obiectivul Formatului Bucureşti este consultarea inter-aliată pentru promovarea abordărilor comune ale statelor aliate participante, în beneficiul comunităţii euro-atlantice, ţinând cont de interesul special al ţărilor Europei Centrale şi de Est pentru asigurarea securităţii, stabilităţii şi prosperităţii de la Marea Baltică la Marea Neagră, și de a dezvolta cooperarea regională în sprijinul obiectivelor NATO, în contextul evoluţiilor de securitate din Vecinătatea Estică şi Sudică.