Mesajul Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu prilejul Activării Unităţii de Integrare a Forţelor NATO

03 Septembrie 2015 | NATO

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 3 septembrie 2015 a.c., un mesaj cu prilejul Activării Unităţii de Integrare a Forţelor NATO (NATO Force Integration Unit – NFIU).

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Activarea structurii NATO de integrare a forțelor de pe teritoriul României şi a unor structuri similare în alte state aliate din flancul estic marchează finalizarea unui proces lansat cu prilejul reuniunii NATO la nivel înalt, din septembrie anul trecut, din Marea Britanie, pentru întărirea securității statelor aliate aflate pe flancul estic al NATO. 

Doresc să folosesc acest prilej pentru a mulțumi secretarului general al NATO, domnul Jens Stoltenberg, pentru sprijinul acordat în acest proces, inclusiv prin vizita pe care am efectuat-o împreună, la data de 2 iulie a.c., pentru a inaugura sediul noii structuri din România. Mulțumesc, de asemenea, Ministerului Apărării Naționale pentru finalizarea cu succes a tuturor procedurilor necesare operaționalizării și intrării în funcțiune a acesteia. 

Înființarea acestor structuri de comandă reflectă determinarea și capacitatea Alianței de a întări apărarea statelor membre în fața provocărilor și instabilității crescute din vecinătatea estică. Prin personalul militar selectat din diferite state aliate pentru a lucra în cadrul său, noua structură de comandă este cu adevărat o echipă multinațională, expresie a solidarității și sprijinului NATO pentru securitatea României. Mulțumesc aliaților care au desemnat militari care să lucreze în cadrul structurii și sper ca aceștia să se bucure de ospitalitatea României, iar prezența lor să fie un bun prilej pentru Alianță de a cunoaște și aprofunda realitățile contextului de securitate în care ne aflăm.

Urez militarilor români și întregului personal al noii Structuri NATO de comandă mult succes în îndeplinirea importantelor responsabilități ce le revin, de a fi o punte de legătură între forțele statelor aliate și cele ale României, între sistemul național de securitate și apărare și cel al Alianței din care facem parte.”