Mesaj de felicitare transmis de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, Președintelui Federal ales al Republicii Austria, domnul Alexander Van der Bellen

05 Decembrie 2016 | Austria

În urma rezultatului alegerilor prezidențiale din Republica Austria, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis luni, 5 decembrie a.c., Președintelui Federal ales al Republicii Austria, domnul Alexander Van der Bellen, un mesaj de felicitare.

„România şi Austria sunt legate printr-o îndelungată şi apropiată relaţie de prietenie, care are ca fundament parteneriatul în cadrul Uniunii Europene şi o strânsă cooperare economică. Plecând de la aceste premise, sunt convins că vom putea aprofunda şi intensifica cooperarea noastră politică şi economică.

Contextul internaţional şi european este marcat de numeroase provocări la adresa stabilității şi consolidării Uniunii Europene. Întărirea Uniunii Europene, în interesul cetăţenilor noştri şi pe baza principiilor democraţiei liberale, statului de drept, drepturilor omului, toleranţei şi nediscriminării, reprezintă obiective comune majore. Sunt încrezător că împreună vom putea găsi cele mai bune soluţii care să asigure viitorul proiectului comun european.”, se arată în mesajul Președintelui României.