Întrevederea bilaterală a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Prim-ministrul Georgiei, domnul Mamuka Bakhtadze, în marja segmentului de nivel înalt al celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

27 Septembrie 2018 | ONU

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut joi, 27 septembrie a.c., la New York, o întrevedere bilaterală cu Prim-ministrul Georgiei, domnul Mamuka Bakhtadze, în marja participării la segmentul de nivel înalt al celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Cu această ocazie, au fost discutate posibilitățile de consolidare a dialogului politic de nivel dintre România și Georgia.

Președintele României a exprimat aprecierea pentru calitatea relațiilor dintre cele două state. Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că Georgia este principalul partener comercial al țării noastre în regiunea Caucazului de Sud și a încurajat demersurile pentru consolidarea și diversificarea schimburilor comerciale dintre România și Georgia, inclusiv cu fructificarea posibilităților de interconectare dintre cele două țări.

Astfel, Președintele României a susținut că este important să fie valorificat potențialul de creștere a schimburilor comerciale inclusiv prin organizarea unor evenimente economice de tipul forumurilor de afaceri. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru realizarea, cu sprijinul comunităților de afaceri și al guvernelor, a legăturilor de transport direct între porturile românești și cele georgiene de la Marea Neagră, segment ce poate fi integrat în rute mai ample ce leagă Europa de regiunea Caucazului și Asiei Centrale.

Totodată, Președintele României a exprimat sprijinul pentru aspirațiile europeană și euro-atlantică ale Georgiei.

În ceea ce privește cooperarea cu NATO, Președintele Klaus Iohannis a salutat progresul Georgiei ca stat partener aspirant, apreciind că această țară este un contributor la securitatea euro-atlantică. Totodată, Președintele României a manifestat sprijinul pentru dialogul politic și cooperarea practică a Alianței Nord-Atlantice cu Georgia, ce vizează consolidarea securității la Marea Neagră, subliniind contribuția țării noastre la aducerea în prim-planul agendei aliate a securității regiunii Mării Negre, inclusiv la ultimul Summit NATO din acest an.

Nu în ultimul rând, Președintele Klaus Iohannis și Premierul Mamuka Bakhtadze au discutat despre situația din teritoriile ocupate ale regiunilor georgiene Abhazia și Tskhinvali / Osetia de Sud, în condițiile în care țara noastră susține integritatea teritorială a Georgiei.

Prim-ministrul Georgiei a exprimat mulțumirile deosebite ale statului și poporului georgian pentru susținerea fermă și continuă a țării noastre și a Președintelui României pentru aspirațiile de integrare europeană și euro-atlantică ale Georgiei. Premierul Mamuka Bakhtadze a fost de acord cu necesitatea de a stimula dezvoltarea relațiilor economice bilaterale inclusiv prin organizarea de forumuri de afaceri bilaterale și a susținut pe deplin importanța concretizării conexiunilor peste Marea Neagră între porturile românești și georgiene pentru transport de mărfuri, România având potențialul de a deveni un veritabil hub de transport între Caucazul de Sud și Asia Centrală, pe de o parte, și Europa, pe de alta.

Totodată, Prim-ministrul Georgiei a mulțumit României pentru contribuția substanțială la Misiunea Uniunii Europene de Monitorizare din Georgia (EUMM), la care țara noastră este cel mai important contributor cu personal, și care este esențială pentru monitorizarea situației din teritoriile ocupate georgiene.