Intervenția națională a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susţinută în cadrul Reuniunii mondiale a liderilor privind realizarea egalităţii de gen şi capacitarea femeilor

27 Septembrie 2015 | ONU

„Domnule Secretar General, 
Domnule Președinte,

Permiteți-mi să încep prin a vă felicita pentru convocarea acestei reuniuni dedicate egalității de gen și capacitării femeilor, în acest important context al celei de a 20-a aniversări a Celei de a Patra Conferințe Mondiale privind Femeile, organizate la Beijing. 

Domnule Secretar General, 
Domnule Președinte,
Excelențe,
Doamnelor și domnilor,

Nediscriminarea, inclusiv cea privind criteriile de gen, este una dintre cele mai importante valori ale oricărei societăți moderne, deoarece egalitatea dintre femei și bărbați nu este doar o chestiune de drepturi ale omului, ci și o condiție prealabilă pentru justiție socială, dezvoltare și pace. 

Adoptarea, în 1995, a Declarației și a Platformei de Acțiune de la Beijing, în timpul celei de a Patra Conferințe Mondiale privind Femeile, a fost unul dintre cei mai importanți pași în dezvoltarea unei strategii pe termen lung bazată pe o voință politică autentică și pe angajamentul statelor de a progresa pe calea asigurării egalității de gen. 

Doamnelor și domnilor,

Aș dori să profit de această ocazie pentru a vă asigura că România susține egalitatea de gen și va continua sa fie pe deplin angajată în protejarea și promovarea tuturor drepturilor femeilor, precum și în implementarea instrumentelor juridice internaționale, precum Platforma de Acțiune de la Beijing, Convenția de la Istanbul sau Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU 1325. 

Doamnelor și domnilor,

Mișcarea de solidaritate la nivel internațional privind egalitatea de gen a fost mai mult decât necesară și aș dori să felicit călduros UN Women pentru inițiativa de a lansa Campania HeForShe. Această campanie a fost lansată și în România și constat cu entuziasm că peste 3000 de români au semnat deja petiția. 

În ceea ce mă privește, sunt angajat personal, în cadrul Inițiativei IMPACT 30, în lansarea unui nou sistem integrat care să urmărească, să raporteze și să prevină toate formele de violență; în crearea unei noi profesii – expertul în egalitatea de gen – în întreaga Românie, precum și în dezvoltarea și implementarea programelor care să angajeze fetele și băieții în viața politică, socială și economică, pentru a crea următoarea generație de lideri. 

Doamnelor și domnilor,

Sunt foarte bucuros și, recunosc, mândru că UN Women a ales o tânără din România să vorbească în deschiderea acestei sesiuni, ca reprezentant al următoarei generații de lideri. Acest lucru îmi dă prilejul să subliniez încă o dată angajamentul țării mele și al meu pentru promovarea egalității de gen.

Vă mulțumesc pentru atenție!”