Alocuțiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susţinută la recepţia organizată cu prilejul Zilei Unităţii Germane

18:30 | 05 Octombrie 2015 | Germania

„Domnilor miniștri,
Domnilor parlamentari,
Doamnelor şi domnilor ambasadori,
Dragi prieteni, dacă pot să mă exprim așa, 

Există zile în care istoria se scrie sub ochii noștri. Există momente care marchează nu doar destinele unor indivizi, ci ale unor națiuni. Și există evenimente care creează un nou viitor, nu doar pentru cei care le trăiesc, ci pentru generațiile ce vor urma. Reunificarea Germaniei, consfințită oficial la 3 octombrie 1990, la scurt timp după căderea Zidului Berlinului, a fost un asemenea eveniment.

A marcat triumful libertății și democrației asupra dictaturii, sfârșitul unei nedrepte și dureroase divizări și începutul reîntregirii europene. Zidul care a despărțit simbolic națiunea germană și Europa însăși s-a prăbușit, și odată cu el bariera politică ce a separat continentul nostru. Această experiență istorică trebuie să ne aducă mereu aminte, nouă și celor ce vor veni după noi, că teroarea și frica nu pot reprima aspirația spre libertate, că se pot pune granițe, dar nu se pot îngrădi conștiințe, că se pot ridica ziduri, dar nu se pot suprima identități. 

Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu aici și să celebrez alături de dumneavoastră această zi, cu o simbolistică aparte atât pentru poporul german, cât şi pentru întreaga Europă.

Preocupați de provocările actuale pe care le traversează Europa, riscăm să uităm ori să trecem prea ușor cu vederea cât de mult s-a schimbat continentul nostru de la acel moment. Să nu facem această greșeală!

Să nu luăm ca pe un dat construcția europeană și succesele ei, democrația și prosperitatea! Ea s-a clădit cu efort timp de decenii, iar contribuția și rolul Germaniei la acestea sunt de netăgăduit. 

Doamnelor și domnilor,

Între România și Germania există o relaţie bilaterală privilegiată şi o cooperare foarte bună în multe domenii. Germania este unul dintre principalii noștri parteneri politici şi, de mai mulţi ani, principalul partener economic. Am apreciat sentimentul de deschidere și încredere din timpul vizitei mele la Berlin, în februarie, anul acesta.

Această relație merge însă dincolo de cele două capitale și de cele două state în sine. Este o legătură mult mai strânsă, care unește landuri, orașe și comunități locale, dar mai ales care aduce aproape oameni. Avem parteneriate solide la nivel local, relații formale care funcționează și mecanisme care le susțin. Dar mai presus de acestea, minoritatea germană din România, cetăţenii germani originari din România, ca şi românii care trăiesc în Germania fac legătura dintre noi cu adevărat profundă.

Conexiunile culturale și umane sunt adâncite de faptul că numeroși studenţi români aleg să studieze în Germania, iar multe universităţi germane au catedre de limba şi literatura română. 

Tuturor celor care ați contribuit la dezvoltarea relației dintre România și Germania, dintre români și germani, vă mulțumesc pentru implicare și efort. Faptul că recunoaștem și apreciem aceste lucruri nu înseamnă că trebuie să ne oprim aici. 

Există în continuare potențial și oportunități de valorificat în relațiile noastre dintre oameni, instituții și state. Suntem într-un moment prielnic și toate premisele sunt favorabile. Trebuie doar să știm să le fructificăm cu creativitate și perseverență.

Doamnelor și domnilor,

Un capitol aparte în relația dintre Germania și România îl reprezintă cooperarea strânsă în interiorul Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice. 

Vecinătatea estică a Europei, spaţiul balcanic sau vecinătatea sudică a continentului sunt teme de interes în care ne regăsim în mod natural cu poziții similare, la fel ca și pe alte subiecte de pe agenda internaţională. Avem consultări permanente pentru a găsi soluții constructive şi durabile. 

La un sfert de secol de la debutul reunificării europene ne confruntăm cu numeroase provocări, interne şi externe, a căror gestionare pune la încercare mecanismele instituţionale ale Uniunii. 

Cred în capacitatea şi determinarea noastră comună nu doar de a lupta pentru prezervarea valorilor noastre și de a răspunde prompt și fără echivoc acelor voci care pun sub semnul întrebării înseşi sensul şi arhitectura Uniunii Europene, ci şi de a consolida Uniunea noastră şi rolul său de actor de prim rang la nivel global. Ne așteaptă așadar, în continuare, un drum comun, spre beneficiul ambelor țări și cetățenilor noștri, dar și al construcției europene. 

Tocmai de aceea, vă spun răspicat că îmi doresc să dăm și mai multă consistență relației dintre România și Germania, iar legăturile noastre să urce la un nou nivel, în sens politic, economic și cultural. Aceasta presupune să extindem dimensiunea dialogului nostru politic în cadrul Uniunii Europene și al NATO, să accelerăm schimburile economice și să dezvoltăm componenta culturală. Este un obiectiv pe care mi-l asum cu toată deschiderea.

În încheiere, în numele poporului român și al meu personal transmit cele mai calde felicitări și cele mai bune urări de fericire și prosperitate poporului german. 

Alles Gute zum Tag der Deutschen Einheit!”