Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis cu ocazia Galei Studenților Români din Străinătate 2017

05 ianuarie 2017

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 5 ianuarie a.c., un mesaj cu ocazia Galei Studenților Români din Străinătate 2017. Mesajul a fost prezentat de către doamna Ligia Deca, Consilier de Stat, Departamentul Educație și Cercetare.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Gala Studenţilor Români din Străinătate a devenit un reper în calendarul de evenimente de la început de an. A ajuns la ediţia a opta şi mă bucur să constat că an de an studenţi de elită în domeniul în care se pregătesc sunt celebraţi cu tenacitate de Liga Studenţilor Români din Străinătate.

Veţi premia în această seară „Excelenţa academică”. Îi felicit pe toţi cei care au fost nominalizaţi, pentru că impun tuturor, dar şi sieşi, standarde înalte, devenind astfel modele pentru colegii lor şi pentru întreaga societate. Munca, străduinţa, rigoarea, pasiunea, lucrul în echipă, disciplina, curiozitatea sunt lucruri pe care se clădeşte excelenţa, dar despre care se vorbeşte destul de puţin în societatea noastră. Am insistat în numeroase intervenţii publice pe faptul că meritocraţia este una dintre cheile care va duce la o dezvoltare accelerată a României, la acea Românie puternică, privită cu respect în străinătate şi de care vrem să fim mândri. Voi sunteţi un exemplu viu că România are resurse pentru a merge în acea direcţie.

Premianţii de astăzi sunt doar o mică parte dintre românii, studenţi, absolvenţi sau oameni activi care au avut reuşite profesionale dincolo de hotarele patriei lor. Am vorbit cu foarte mulţi membri ai comunităţii româneşti din diaspora şi ştiu că nu îşi uită originea şi că sunt mândri de ţara de unde au plecat şi unde se vor întoarce probabil la un anumit moment în viaţa lor. În ultimul an România a făcut paşi importanţi în chestiuni precum simplificarea proceselor birocratice, transparenţa decizională, încurajarea antreprenoriatului şi recunoaşterea diplomelor, măsuri menite să stimuleze întoarcerea tinerilor români în ţară. Şi asta pentru că ştim că foarte mulţi doresc să contribuie, într-un fel sau altul, la dezvoltarea şi la prosperitatea României prin activitatea lor profesională, voluntariat sau critică constructivă.

Admir spiritul şi iniţiativa studenţilor şi absolvenţilor români care rămân conectaţi la evoluţiile din ţară şi îşi aduc aportul la România competitivă şi educată pe care o construim cu toţii.

S-au împlinit, zilele acestea, zece ani de când România este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Unul dintre principalele beneficii ale adeziunii la Uniunea Europeană a fost accesul tinerilor români la educația de cel mai înalt nivel, în marile centre universitare ale lumii. Fie că au optat pentru a studia în centre universitare de peste hotare sau pentru scurte schimburi de experiență, parcursul academic a sute de mii de studenți și cercetători a inclus cel puțin o experiență academică europeană. Acest fapt le-a marcat destinul, dar sunt convins că a avut un mare impact şi asupra universităților şi comunităţilor din care proveneau.

În încheiere, vă urez mult succes în carierele voastre universitare şi profesionale şi vă invit să faceţi diferenţa prin excelenţă oriunde v-aţi afla!”