Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis cu prilejul sărbătorii Hanuka

24 decembrie 2016

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 24 decembrie a.c., un mesaj cu prilejul sărbătorii Hanuka.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Cu prilejul Sărbătorii Hanuka, doresc să adresez membrilor comunităților evreiești din România calde urări de prosperitate, pace și bucurie.

Timp al reînnoirii și al purificării, Hanuka îndeamnă la contemplație și recunoștință, amintind de biruința, timp de secole, a unui popor încercat.

Fie ca aceste opt zile de sărbătoare în care evreii celebrează victoria luminii spirituale să fie un prilej de comuniune în familie, în jurul Templului sfânt și în comunitate.”