Alocuțiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susţinută cu ocazia întâlnirii cu reprezentanții comunității românești din Bulgaria

17:15 | 15 iunie 2016

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 15 iunie a.c., la Sofia (Republica Bulgaria), o alocuțiune cu ocazia întâlnirii cu reprezentanții comunității românești.

Vă prezentăm în continuare transcrierea alocuțiunii:

„Stimați invitați,

Doamnelor și domnilor,

Mă bucur să mă aflu astăzi aici, alături de dumneavoastră! Cu prilejul vizitei oficiale pe care o întreprind în Bulgaria, mi-am dorit foarte mult să vă cunosc, să vă întâlnesc şi să vă transmit eu câteva gânduri și să le ascult și pe ale dumneavoastră.

Spre deosebire de alte comunităţi româneşti din diaspora, dumneavoastră aveţi avantajul că trăiţi într-un stat care ne este atât vecin, cât și aliat, cât şi partener. Mi-am propus, şi mă bucur să constat că şi oficialii bulgari, majoritatea, împărtăşesc aceeaşi opinie, să aprofundăm legăturile dintre cele două ţări, să consolidăm colaborarea, dar şi să deschidem noi paliere de cooperare. O relaţie puternică între cele două ţări se va transpune în cele din urmă şi în beneficii pentru românii de pe ambele maluri ale Dunării.

Vreau să vă asigur că statul român acordă o atenţie deosebită procesului educaţional în limba română, factor esenţial de păstrare a identităţii româneşti dincolo de graniţele ţării.

Apreciez în acest sens demersurile pe care partea bulgară le-a făcut, ca urmare a îndemnurilor noastre, în sprijinul comunității românești din Bulgaria, un exemplu concret fiind relocarea liceului românesc „Mihai Eminescu” din Sofia într-un nou sediu, potrivit importanței acestei instituții de învățământ.

Cred însă că putem face mai mult şi sunt convins de necesitatea continuării iniţiativelor comune de promovare a formatelor educaţionale în limba română, ele fiind în mod evident utile întregii comunităţi române din Bulgaria.

Limba română este expresia directă a unui patrimoniu de cultură şi civilizaţie care aduce o valoare adăugată specifică patrimoniului european şi internaţional. Este, în acelaşi timp, şi limbă oficială a Uniunii Europene.

În acest context, am solicitat părții bulgare să identifice soluții pentru adoptarea programelor de învățământ privind studierea limbii române ca limbă maternă în școlile din Bulgaria. Această diferență între școală în limbă maternă și școală cu limbă de predare intensiv este o deosebire care pentru cei care sunt în cauză este enormă, și pentru cei care nu sunt în cauză, este un pic mai greu de explicat. Pur întâmplător, eu înțeleg foarte bine această diferență și sper să avem limba română ca limbă maternă de predare.

Până când acest obiectiv va deveni realitate, o alternativă ar putea fi derularea cursurilor non-curriculare de limba română, sprijinite de statul român, în imobile dedicate instituțiilor de învățământ din aria de reședință a membrilor comunității românești.

De asemenea, cunosc solicitările făcute de membrii comunității românești din Bulgaria privind renunțarea la diferențierea dintre „vlah” și român când aceasta se referă la cetățenii bulgari care au ca limbă maternă limba română. România susţine acest demers, iar la nivel diplomatic există o preocupare constantă a statului român pentru promovarea drepturilor şi intereselor comunităţilor româneşti din Bulgaria.

Vă îndemn să păstraţi elementele esenţiale ale identităţii dumneavoastră de români, pe care să le transmiteţi şi generaţiilor tinere. Este în avantajul nostru, al tuturor, să avem o comunitate românească activă, puternică şi matură în Bulgaria.

Consolidarea spiritului comunitar constituie un element vital de susţinere a  identității etnice şi culturale.  De aceea, modul în care vă organizaţi la nivelul comunităţii este deosebit de important.

Vă încurajez să găsiţi soluţii viabile şi pe termen lung în ceea ce priveşte sediile asociaţiilor, soluţii care vor conduce la creşterea nivelului de coeziune din cadrul comunităţilor româneşti din Bulgaria. Vom încerca să sprijinim eforturile dumneavoastră. Un mediu asociativ bine structurat creşte eficienţa demersurilor realizate în favoarea membrilor întregii comunităţi.

Eu vă mulţumesc și vă doresc numai bine!”