Declaraţia de presă a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, la finalul consultărilor cu partidele și formaţiunile politice reprezentate în Parlamentul României

19:00 | 20 Aprilie 2015

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susţinut luni, 20 aprilie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă la finalul consultărilor cu partidele și formaţiunile politice reprezentate în Parlamentul României.

Vă prezentăm în continuare textul declaraţiei:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Bună seara. Apreciez interesul pentru aceste consultări, dar și participarea partidelor politice la aceste consultări și mă bucur să constat că încet, dar sigur cu acest tip de consultare intrăm în normalitate. Cred că este un pas, un nou pas făcut spre altfel de politică, o politică a normalităţii. Următorul pas sigur este, sigur, ca aceste discuţii să se și concretizeze în proiecte așteptate și de politicieni și de cetăţeni. Pot să spun că în urma discuţiilor de azi am convingerea că ne aflăm pe drumul cel bun. Sunt câteva proiecte convenite la precedentele consultări care au progresat, dar sunt și teme sensibile unele dintre ele, precum votul pentru diasporă care nu au făcut mari progrese. Le-am luat astăzi în discuţie pe toate.

Ca o primă concluzie pot să spun că există un acord pe trei mari chestiuni: în primul rând până la jumătatea lunii mai să fie adoptate de Parlament și trimise spre promulgare Legea privind alegerilor locale și Legea finanţării partidelor și a campaniilor electorale. În privinţa celei din urmă, repet ceea ce am mai afirmat: nu promulg legi care încalcă principii constituţionale sau care au lacune juridice. Lucrul bine făcut începe cu legislaţia temeinic făcută și din perspectiva constituţională și din perspectiva juridică. Ştim foarte bine că în ultimii 25 de ani, de foarte multe ori, legislaţia prost făcută a dus la stagnare și de multe ori și la ineficienţă. Am vorbit despre corectarea prevederilor care dau impresia că partidele doresc să-și lase portiţe pentru finanţări, în special cele referitoare la împrumuturile de la persoane fizice, dar și despre necesitatea transparenţei și necesitatea existenţei unui mecanism de verificare. Mă bucur să constat că partidele politice au fost de acord cu aceste modificări.

A doua zonă de acord se referă la legislaţia privind alegerile parlamentare. Toate partidele s-au declarat de acord să finalizeze acest proiect până la finalul acestei sesiuni parlamentare. Al treilea aspect, în fine, privește votul pentru diasporă, respectiv votul prin corespondenţă. Nu mi-am ascuns preocuparea cu privire la acest subiect și la întârzierea dezbaterii. Toate partidele astăzi au dat asigurări că există voinţă politică și că o soluţie legislativă va fi adoptată în timp util. Aștept ca stadiul declarativ să fie depășit și vă asigur că voi urmări cu mare atenţie ce se întâmplă în continuare în această speţă. În altă ordine de idei, am văzut că legea privind statutul deputaţilor și senatorilor a fost pus de acord cu Constituţia, lucru excepţional, după sesizarea pe care am făcut-o eu la Curtea Constituţională. Părerea mea: mai bine târziu decât niciodată! În același timp, însă, am sesizat că acest prilej nu a fost folosit pentru a accelera să facem mai transparente procedurile cu privire la cererile justiţiei de încuviinţare a urmăririi penale pentru parlamentarii miniștri, pentru reţinere, percheziţie sau arestare la parlamentari. Am aflat că legea referitoare la alegerile locale a trecut astăzi cu bine prin Senat. Este un semn bun. Este un semn că, dacă se dorește, atunci chestiunile se pot rezolva și în final îmi exprim speranţa că în această sesiune partidele vor duce la îndeplinire lucrurile la care s-au angajat în faţa cetăţenilor, nu în faţa mea, ceea ce creează premisele legislative ale reformei instituţiilor politice, așa cum le așteptăm cu toţii. Dacă aveţi întrebări, poftiţi.

Întrebare: Domnule președinte, referitor la cererile care ajung în Parlament, cererile de încuviinţare pentru arestări, pentru reţineri, aţi făcut mai multe apeluri ca acestea să nu fie blocate în Parlament. V-aţi gândit să încheiaţi și un acord astăzi pentru că vorbeaţi de cele trei acorduri încheiate tocmai pentru a nu se mai repeta aceste situaţii în care sunt blocate cererile?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu m-am referit de destul de multe ori la această chestiune și trebuie să spun că lucrurile s-au mișcat. Iată că s-a schimbat statutul, s-a pus de acord cu Constituţia, Camera Deputaţilor și-a schimbat regulamentul și a introdus termene destul de scurte pentru toate acestea. Sigur, este un proces, mai sunt pași de făcut și cred că nu este nevoie neapărat de un acord între partide, este nevoie de voinţă politică. Astăzi, toată lumea ne-a spus că există voinţă politică și atunci am speranţa că lucrurile se vor mișca și în continuare.

Întrebare: Vă întreb pentru că există trei astfel de cereri blocate în condiţiile în care aţi făcut aceste apeluri. Aveţi certitudinea că după discuţiile de astăzi nu se va mai repeta situaţia? Aţi primit aceste garanţii?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu nu am cerut garanţii și nu am cum să cer. Președintele nu poate să ceară garanţii partidelor, dar, din discuţii, am ajuns la concluzia că se dorește o accelerare și o transparentizare. Aștept rezultatele!

Întrebare: Dacă îmi mai permiteţi doar o întrebare. PNL vorbea despre faptul că ar trebui să existe un vot la vedere în privinţa acestor cereri. Credeţi că ar fi o idee potrivită să fie votul la vedere?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este o iniţiativă care sigur va fi discutată în Parlament și, în măsura în care se ajunge la concluzia că se poate, ar fi o soluţie interesantă.

Întrebare: Domnule președinte, fostul șef al statului spunea zilele trecute într-o emisiune televizată și am să vă citez: După instalarea la putere a lui Klaus Iohannis, oamenii pe care i-am pus în funcţii și se referea la președintele Înaltei Curţi, la șefii parchetelor ș.a.m.d., încearcă să arate cât sunt de utili și noii puteri! Practic, ne spunea că încearcă să se facă utili dvs, să vă facă pe plac și inducea ideea că inclusiv acele arestări sunt datorită acestei atitudini pe care procurorii, judecătorii o au pentru a se pune bine cu dvs. Care este senzaţia dumneavoastră?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Senzaţia mea este că oamenii își fac treaba și sunt mulţumit.

Întrebare: Vi se pare că justiţia conduce în acest moment România? Premierul Victor Ponta spunea după ce a plecat de aici că a avut o discuţie informală cu dumneavoastră ca nu o singură instituţie să conducă ţara, ci să fie trei: ne puteţi detalia puţin despre ce trei instituţii este vorba?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Tot aceleași trei care sunt înscrise în Constituţie. Eu sunt convins că domnul prim-ministru a spus-o sub formă de glumă. Așa înţeleg lucrurile, fiindcă în România separaţia puterilor în stat funcţionează și nu există nicio super sau supraputere, dar este evident că toate trebuie să lucreze împreună ca să ne meargă mai bine.

Întrebare: Modificarea Constituţiei se mai poate în sesiunea aceasta parlamentară, din discuţiile pe care le-aţi avut?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Din discuţiile pe care le-am avut cu partidele, am tras concluzia că părerile sunt împărţite. Dacă este posibil să se mai finalizeze sau nu este posibil, eu cred că aici partidele trebuie să se pună un pic mai bine de acord, dacă se dorește sau nu se dorește acum, repede, o aprofundare pe acest subiect.

Întrebare: După consultări, premierul Victor Ponta spunea că nu orice procuror ar trebui să ancheteze aleșii și tot premierul Victor Ponta completa și spunea că, din ceea ce a înţeles, ar exista susţinere în Parlament în prezent ca procurorii să fie scoși din rândul magistraţilor. Dădea oarecum de înţeles, cel puţin așa reieșea din unele știri, că și dumneavoastră aţi susţine acest punct de vedere; dacă puteţi detalia...

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu. Singura chestiune pe care am discutat-o, respectiv care mi-a fost prezentată, nu am discutat-o, a fost cine trebuie să semneze corespondenţa între procurori și Camerele din Parlament. M-am informat, în această chestiune nu există o reglementare, există doar o cutumă; însă chestiunea este secundară, fiindcă este vorba doar de corespondenţă, și nu de fondul problemei. Evident că cercetarea o va face cel stabilit în lege. Adică, pentru parlamentari, cercetarea se face la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie. Nu-i niciun dubiu aici.

Întrebare: Dacă pensiile speciale pentru parlamentari ajung la promulgare la dumneavostră, le promulgaţi?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: După știinţa mea, nici nu s-au lămurit parlamentarii dacă o iniţiază sau nu; cine rămâne pe liste și cine se retrage. Haideţi să așteptăm rezultatul din Parlament.

Întrebare: Nu spuneţi în totalitate nu, așadar.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aștept să văd ce se întâmplă în Parlament.

Întrebare: O scurtă clarificare la întrebarea colegei mele de dinainte. Dumneavoastră credeţi că, în acest moment, ar fi oportun să se ia în discuţie schimbarea statutului procurorilor și scoaterea lor din rândul magistraţilor?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu am avut o astfel de discuţie. Nu a venit nimeni cu o astfel de iniţiativă și atunci este o chestiune la care nu pot să răspund. Nu facem schimbări de statut, doar așa, că cineva a auzit. Pe lângă astea, dacă totuși vreţi părerea mea, nu este oportun așa ceva.

Întrebare: În urma sesizării pe care aţi făcut-o la Curtea Constituţională, aveţi senzaţia, aveţi încrederea că acel conflict pe care l-aţi sesizat între Parlament și puterea judecătorească a fost depășit pe deplin, dincolo de decizia strict formală de a schimba...

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu am constatat două lucruri care, în esenţă, arată că s-a realizat un progres. Curtea Constituţională nu a sesizat un conflict, așa cum am scris eu, dar, pe de altă parte, imediat după ce m-am adresat Curţii Constituţionale, s-a făcut acea modificare în regulament care a pus lucrurile în constituţionalitate. Ceea ce este bine. Până la urmă, dorinţa mea nu este să avem un conflict sau să declarăm un conflict. Dorinţa mea este să rezolvăm problemele și această problemă a fost rezolvată. Problema de punere de acord cu Constituţia.

Întrebare: Domnule președinte, ne puteţi spune în baza cărui articol din Constituţie aţi organizat aceste consultări?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: În baza atribuţiei mele de a negocia între componentele statului și societate civilă.

Întrebare: Dacă vă referiţi la Art. 80, alineatul 2, acolo spune că este vorba de o mediere între instituţiile statului și societate, or, dumneavoastră aţi avut de o parte doar partidele, care sunt ONG-uri, dvs - mediator, iar de partea cealaltă nu aţi avut pe nimeni.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, cred că dacă vorbim despre o discuţie sau despre consultări nu este nevoie de un articol special. rice partid invitat putea să vină sau să nu vină și constat cu bucurie că lumea a venit.

Întrebare: Deci au fost oarecum, am putea spune, în afara cadrul constituţional.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu. A fost total în cadrul constituţional.

Întrebare: Revin puţin la povestea cu pensiile speciale pentru că a născut și o altă discuţie: o senatoare chiar din PNL spunea că indemnizaţia de deputat sau de senator nu îi ajunge nici măcar pentru coafor. Consideraţi că salarizarea demnitarilor și respectiv pensiile pe care aceștia le primesc sunt conrespunzătoare cu statutul pe care îl au?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este o discuţie care se poartă acum în Parlament pentru pensiile parlamentarilor și probabil discuţia se poate purta oricât de departe. Dacă pensiile se impun sau nu se impun sigur este o discuţie care ar fi trebuit să pornească de la situaţia mai generală: dacă este bine să existe pensii speciale sau dacă nu este bine. Din păcate, constat că iarăși se ajunge la a discuta anumite chestiuni importante foarte personalizat. Ar fi excelent dacă cu această ocazie în Parlament chestiunile ar fi tranșate un pic la modul mai general.

Întrebare: Adică mai multe categorii de pensionari, toate categoriile de pensionari?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Ar trebui să ne gândim dacă pensiile speciale ca și formă trebuie să existe, pentru ce anume trebuie să existe sau dacă se râmâne la sistemul general de pensii.

Întrebare: Dumneavoastră consideraţi că ar trebui să existe?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Eu aștept cu mare interes ca această chestiune să fie clarificată de cei care sunt aleși pentru a le clarifica. Politica la modul general în acest domeniu ar fi bine să fie definită de Guvern.

Întrebare: Dar salarizarea demnitarilor credeţi că este corespunzătoare, sunt voci care spun că de exemplu un demnitar trebuie să aibă un ...

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: E o chestiune foarte subiectivă, fiecare evaluează cum consideră.

Întrebare: Pe de altă parte voiam să vă mai întreb ceva. Sunteţi foarte activ în social media. Alegerea dumneavoastră se datorează în mare parte și revoluţiei Facebook dacă este să zicem așa, sunt voci care vă reproșează că de când aţi devenit președinte nu sunteţi suficient de activ, președintele care tace poate v-a parvenit și dumneavoastră, sintagma.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Astăzi nu am prea tăcut.

Întrebare: Inclusiv fostul președinte Traian Băsescu spunea că de exemplu îmi vine ultimul exemplu românul răpit în Burkina Faso dumneavoastră nu aţi spus nimic, nu aţi făcut o celulă de criză sau consideraţi că ar trebui să fiţi mai activ sau cum le răspundeţi celor care spun că nu sunteţi suficient de activ sau vocal.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am mai spus-o și atunci a fost pe larg comentată chestiunea am spus că președintele trebuie să aibă curajul să nu se exprime chiar în fiecare chestiune. Dacă doriţi să luăm cazul nefericit al românului răpit, pot să vă spun că am fost în fiecare zi în contact fie cu ministrul de externe, fie cu celula de criză, celula de criză care a fost stabilită imediat în conformitate cu legislaţia. Nu trebuie să ies eu la microfon și să spun ce să facă oamenii, ei știu foarte bine ce e de făcut. Sunt proceduri destul de complicate, dar foarte bine clarificate. Nu cred că trebuie să comentez eu personal orice eveniment. Mulţumesc.

Întrebare: Domnule președinte suntem în luna aprilie și Serviciul de Informaţii Externe, DIICOT sunt în continuare fără șefi plini să spun așa. Inseamnă (...) să aveţi în minte pe cineva la SIE, la DIICOT înţeleg că este un progres, domnul Horodniceanu vă e pe plac?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, chestiunile mă preocupă și, după cum se vede, se și mișcă.

Întrebare: Strategia naţională de apărare în ce stadiu există?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: În stadiul de elaborare. Eu am spus și cred că să mă ţin de cuvânt că vreau să prezint această strategie în Parlament înainte de terminarea sesiunii parlamentare.

Întrebare: Partidele au ieșit astăzi de la consultări arătând cu degetul spre celealte formaţiuni că ar fi devină pentru anumite probleme din ţară. E a treia rundă de discuţii cu partidele, aţi programat deja o alta, aveţi termen până la care să ne-aţi prezentat câteva termene la care aţi ajuns la un acord.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu. Nu am programat următoarea sesiune de discuţii cu partiele. Dar în măsura în care va fi nevoie, chiar dacă lucrurile se mișcă, voi face astfel de consultări. Interesul meu este să facem ce am promis și atunci, dacă e nevoie de încă o rundă de consultare în această sesiune, o vom face, dar, deocamdată, cred că este foarte corect să dăm o șansă partidelor să și facă ce au promis.

Întrebre: Încă o întrebare, vă rog frumos. Cu liderii PNL, cât de des vorbiţi?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cu liderii PNL? Cât de des se impune. De exemplu, astăzi m-am întâlnit.

Întrebare: Aţi spus de votul prin corespondenţă sau reglementarea votului pentru românii din diaspora, că ar trebui să se facă în termen util. Ce ar însemna acest lucru?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta ar înseamna cu cel puţin un an înainte de alegerile parlamentare. Fiindcă la alegeri locale nu se face vot în diaspora, dar pentru alegerile parlamentare se face. Şi atunci, optim ar fi, încă o dată optim, în această sesiune, dar cel târziu până cu un an înainte de alegerile parlamentare, deci, undeva, până la mijlocul toamnei, ar fi obligatoriu să avem această nouă reglementare, ca să o putem aplica în 2016 la alegerile parlamentare.

Întrebare: Aţi stabilit această dată limită astăzi, cu partidele politice?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu. Nu am stabilit această dată limită. Eu mi-am exprimat îngrijorarea că nu s-a făcut aproape nimic în această zonă și am promisiunea tuturor că se vor ocupa de această chestiune. Sper să fie așa și aștept rezultatele.

Întrebare: Referitor la salarizare; și colegii mei au întrebat mai devreme... chiar premierul, că aţi spus că Guvernul ar trebui să reglementeze într-un fel asta. Premierul a spus că atât premierul, cât și președintele trebuie să câștige mai mult, pentru că, în acest moment, șefi de instituţii au un salariu mai mare decât înalţi oficiali în stat. Care e părerea dumneavoastră, poziţia dumneavoastră?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cum am spus, este o evaluare foarte subiectivă, dar eu cred că și cuantumul salariului sau indemnizaţiei trebuie să reflecte, într-o oarecare măsură, ierarhia în stat. Da, așa este.

Întrebare: Deci președintele ar trebui să câștige mai mult.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Acum, vă las pe dumneavoastră să judecaţi. Ştiţi foarte bine cât câștigă președintele sau prim-ministrul, cât câștigă un director dintr-o regie autonomă ș.a.m.d. Concluziile se pot trage foarte simplu. Mulţumesc. Vă doresc o seară bună!