Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu ocazia întâlnirii cu membrii comunității românești din Philadelphia

18:15 | 21 Septembrie 2017 | Statele Unite ale Americii

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut joi, 21 septembrie a.c., la Philadelphia, Statele Unite ale Americii, o alocuțiune cu ocazia întâlnirii cu membrii comunității românești din Philadelphia.

 

Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:

„Doamnelor și domnilor,

Bună seara tuturor și bine v-am găsit în frumosul oraș Philadelphia!

Mă bucur să vă întâlnesc aici, într-o săptămână plină de evenimente de politică externă, în cadru multilateral - probabil unii dintre dumneavoastră știu că mă aflu în Statele Unite cu ocazia Adunării Generale ONU, la care particip deja de luni încoace.

Când am pregătit această deplasare, mi-am exprimat dorința expresă să întâlnesc o comunitate de români și, după o selecție atentă, evident că am ales să vin la dumneavoastră.

În afară de faptul că sunteți o comunitate de care suntem mândri, aveți în Philadelphia o istorie extrem de bogată, în primul rând istoria Statelor Unite, dar iată că se întâmplă ca aici să găsim un document, și astăzi am avut ocazia să vedem originalul, care a contribuit la existența României ca stat modern.

Este acea renumită Declarație de Principii, care, împreună cu opinia fermă a Președintelui Wilson de la acea vreme, a făcut posibilă, de exemplu, Marea Adunare de la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1918, Ziua noastră Națională.

Dar și alte popoare, în special din Estul și din mijlocul Europei, au putut beneficia de aceste prevederi, care, în esență, au fost o primă formulare foarte explicită a dreptului la autodeterminare a popoarelor. Și, cum probabil știți, eu provin din Transilvania, din Sibiu. Pentru românii din Transilvania, practic, a fost acea șansă să se alăture României, iar pentru România cred că a fost o mare șansă că i s-a alăturat Transilvania.

Știți că în ultima vreme se vorbește foarte multe despre Parteneriatul Strategic între România și Statele Unite ale Americii, și pe bună dreptate. Cu noua Administrație Trump am reușit de la început să avem o relație funcțională, și după ce am efectuat o vizită în prima parte a acestui an la Washington - pe care poate ați urmărit-o, mie mi-a plăcut - după acea vizită relația a devenit deosebit de puternică și am reușit să dăm o nouă dimensiune Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii.

M-am bucurat foarte mult cu acea ocazie, când am discutat un pic mai mult cu Președintele Trump, să aflu că domnia sa apreciază foarte mult comunitatea de români din Statele Unite ale Americii și am găsit practic peste tot români foarte respectați, începând de la Casa Albă, la sediul ONU, în foarte multe locuri. Între timp, nici nu mi se mai pare un lucru special să merg undeva prin Statele Unite ale Americii și lumea să mă salute în limba română. E foarte frumos!

Comunitățile românești, așa cum este această frumoasă comunitate din Philadelphia, sunt extrem de importante pentru mine personal, dar și pentru România.

Știți că de la început am dat o atenție deosebită Diasporei și fac această chestiune din convingere. Sunteți importanți pentru noi, sunteți vitali pentru păstrarea legăturii cu patria și mă bazez foarte mult pe dumneavoastră, și pe ceilalți români din Statele Unite ale Americii, atunci când vine vorba despre Parteneriatul Strategic cu Statele Unite.

Este extrem de important că sunteți, și dumneavoastră și celelalte comunități, comunități foarte bine integrate. Contribuiți efectiv, ca și americanii, la bunăstarea acestei țări și vă rog să contribuiți în continuare la bunăstarea relației dintre țările noastre.

Eu vă mulțumesc pentru primirea frumoasă pe care ne-ați făcut-o, soției mele Carmen și mie, când am intrat aici, și aștept cu nerăbdare să schimb câteva cuvinte cu dumneavoastră.”