Muzeul Cotroceni

Muzeul Național Cotroceni, înființat în 1991, ocupă aripa istorică a ansamblului arhitectural, fosta reședință domnească și regală. Muzeul s-a înscris ca un reper cultural și turistic important al țării, fiind deopotrivă un muzeu de artă, de istorie și memorial. Deține peste 20.000 de piese din cele mai diverse domenii: artă plastică, artă decorativă, istorie, carte veche și documente, numismatică, arheologie.

În cadrul Muzeului Naţional Cotroceni pot fi vizitate cuhnia (bucătăria) fostei Mănăstiri Cotroceni, trapeza (sala de mese), câteva chilii şi două spaţii aparţinând fostului palat domnesc al domnitorului Șerban Cantacuzino, spaţii reprezentative pentru tehnica de construcţie şi pentru arhitectura românească de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Circuitul de vizitare oferă o adevărată călătorie în timp prin saloane, dormitoare, sufragerii, bibliotecă și alte încăperi marcate de gustul și creativitatea Reginei Maria. Muzeul organizează expoziții, concerte, conferințe și programe culturale de înaltă calitate și care atrag un public elevat.

Holul de Onoare, conceput de către arhitectul francez Paul Gottereau (1843-1904), la finele secolului al XIX-lea, inspirat de interiorul Operei Garnier din Paris, cu impozanta scară din marmură Cibolino, cuprinde două niveluri, suplinind astfel prin bogăţia decoraţiei, lipsa unor dimensiuni monumentale. Pilaştrii încadrează arcadele şi susţin friza decorativă, în stucatură parţial aurită, cu şiruri de ove, denticuli, volute şi consolete, frunze de acant şi ştiuleţi de porumb.

Salonul de Vânătoare, creaţie în stilul neorenaştere italiană a arhitectului ceh Karel Liman (1855-1929), datează din anii 1925-1926. Plafonul, ancadramentele şi lambriurile, sculptate în lemn de tei, formează un interesant contrast cu pietrăria albă de Rusciuc, material din care au fost realizate pavimentul şi coloanele. Salonul cuprinde panoplii cu arme, trofee şi mobilier specific încadrării stilistice.

Salonul Florilor sau Salonul de Aur cum era cunoscut în epocă, este un spaţiu amenajat la îndemnul reginei Maria a României, inspirat de stilul Seccesion, anul 1900. Pereţii împodobiţi cu frumoase ghirlande, adăpostesc piese de artă decorativă specifice stilului Ludovic al XVI-lea, o garnitură de salon, cu scaune, fotolii, canapele şi banchete din lemn sculptat aurit şi tapisate cu mătase naturală, brodate manual şi două comode valoroase prin arta marchetăriei.

Biblioteca sau Cabinetul de lucru al principelui Ferdinand, aparţine stilului francez Henri al II-lea, fiind lucrată în lemn de ulm. În partea superioară se află galeria etajată, a cărei balustradă traforată este susţinută de grupuri de colonete, iar un şemineu deosebit, din marmură Portoro, de culoare verde întregeşte atmosfera de epocă.

Salonul Alb, cunoscut astăzi ca Salonul Cerchez, purtând numele arhitectului român Grigore Cerchez (1850-1927), -acela care la iniţiativa reginei Maria a României a amenajat acest spaţiu în anii care au urmat Primului Război Mondial, în stilul neoromânesc-, este Marele Salon de Recepţie al Palatului Cotroceni. Pentru realizarea acestui salon, au fost dezafectate două alte spaţii şi anume Salonul de Dans şi celebra Sufragerie, aceasta din urmă fiind locul unde s-a semnat în august 1916, intrarea României în Primul Război Mondial. Astăzi spaţiul Salonului Cerchez se învecinează şi se continuă stilistic cu Sufrageria Palatului Cotroceni, edificată înaintea primei conflagraţii mondiale.

Dormitorul reginei Maria, conceput în stilul Tudor, mobilat cu piese care aparţin stilului Art Nouveau, este restaurat conform variantei din anul 1929. O tapiserie din secolul al XVIII-lea se regăseşte deasupra patului, iar uşa deosebită de la intrarea în dormitor este refăcută din lemn de tei traforat ca o dantelă. Două statuete semnate de Miliţa Pătraşcu ne induc graţia atât de obişnuită a reginei Maria.

Salonul de pictură, numit astăzi Salonul Oriental (denumire care a fost generată de prezenţa unor piese rituale şi decorative de artă chinezească), în stilul Tudor, este o creaţie a arhitectului Karel Liman. Fundalul este dominat de o galerie cu scară în spirală care comunică cu salonul de ceai. Pe latura opusă, cu ferestre înalte, două uşi laterale permit accesul pe o terasă cu foişor. Mobilierul de artă extrem orientală este executat în lemn de abanos, lăcuit negru şi sculptat cu motive antropomorfe, zoomorfe, incrustaţii de coral şi argint cizelat.

Într-un decor tapetat cu mătase de culoare vişinie, specific începutului secolului al XIX-lea, odinioară cameră a principilor, întâlnim Salonul Empire, mobilat cu influenţe egiptene susţinut de abundenţa decoraţiilor cu sfincşi, rozete, palmete, coroniţe de lauri aşezate pe lemnul de mahon.

Un alt salon situat pe latura de vest a palatului, este constituit de acest apartament inspirat de stilul Ludovic al XVI-lea, dar conceput cu accente englezeşti ale stilurilor de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, dezvoltate de fraţii scoţieni arhitecţi Robert şi James Adam, dar şi de ebenistul Thomas Sheraton.