Diana Loreta Păun

Consilier de Stat - Departamentul Sănătate Publică

Dr. Diana Loreta Păun (n. 1968) este absolventă a Facultăţii de Medicină şi doctor în Medicină a Universității de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. Este medic primar endocrinolog și conferențiar universitar la Disciplina Endocrinologie a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”. A lucrat în cadrul  Institutului Național de Endocrinologie “C.I.Parhon” ca medic, cercetător, cadru didactic, iar în perioada 2006-2015 ca manager. Deține un atestat de studii complementare în Managementul Serviciilor de Sănătate și a absolvit programul de master „Management al Sănătăţii Publice şi al Serviciilor de Sănătate”. De asemenea, a urmat mai multe programe de perfecționare în management, de auditor în domeniul calității, de formator și expert în achiziții publice.

Dr. Diana Loreta Păun este membru în asociaţii profesionale naţionale (Asociaţia de Endocrinologie Clinică din România, Societatea Română de Endocrinologie) şi internaţionale (Societatea Germană de Endocrinologie, Societatea Europeană de Endocrinologie (ESE), membru al Chapterului din Romania al AACE (American Association of Clinical Endocrinologists) şi preşedinte al acestuia în intervalul 2011-2012 și 2017-2019.

A publicat studii şi lucrări științifice în reviste de specialitate recunoscute național și internațional, precum și lucrări în domeniul managementului sanitar. A participat ca director sau membru al echipei în proiecte de cercetare științifică naționale și internaționale precum și în proiecte educaționale și de formare continuă.

Dr. Diana Loreta Păun a fost numită Consilier de Stat la data de 1 iunie 2015.

Departament: Departamentul Sănătate Publică

Declarație de avere: 

Declarație de interese: